Home Actualitate Afacerile Eurolines și TUI TravelCenter,...
Actualitate

Afacerile Eurolines și TUI TravelCenter, în creștere

Cifra de afaceri a companiei Touring Europabus România, care deține rețeaua de agenții de turism Eurolines și TUI TravelCenter, a crescut cu 34% în primul semestru, față de aceeași perioadă a anului trecut, la 108 milioane lei (24,5 milioane euro).

Afacerile Eurolines și TUI TravelCenter, în creștere
Afacerile Eurolines și TUI TravelCenter, în creștere · Foto: Business Magazin

“O creștere substanțială, de 75%, s-a înregistrat în primele șase luni la vânzările de pachete turistice distribuite prin rețeaua TUI TravelCenter și Eurolines”, se arată într-un comunicat al companiei.

De asemenea, vânzările de bilete de avion au urcat cu 20%, iar activitatea de transport internațional cu autocarul a crescut cu 8%. Rețeaua TUI TravelCenter și Eurolines s-a extins cu 14 agenții noi, la 77 de unități, fiind cea mai extinsă rețea de agenții din România.

Touring Europabus România este membră a grupului Eurolines deținut de Dragoș Anastasiu. Grupul, care cuprinde 18 companii din România, Germania și Republica Moldova, a avut în primul semestru o cifră de afaceri de 152,6 milioane lei, în creștere cu 25% față de perioada similară a anului trecut.Dragoș Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, TUI Travel

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună