Afacerile de partid din Ungaria se extind în străinătate
Grupul Meszaros, deținut de Lorinc Meszaros, prieten apropiat al premierului maghiar Viktor Orban și omul despre care se crede că are grijă de afacerile acestuia, a achiziționat recent firma croată Rabo, cel mai mare producător și exportator de mere al țării, extinzându-se și în Bosnia-Herțegovina prin achiziția producătorului de ciment Lukavac Cement.
Grupul Meszaros, deținut de Lorinc Meszaros, prieten apropiat al premierului maghiar Viktor Orban și omul despre care se crede că are grijă de afacerile acestuia, a achiziționat recent firma croată Rabo, cel mai mare producător și exportator de mere al țării, extinzându-se și în Bosnia-Herțegovina prin achiziția producătorului de ciment Lukavac Cement.
Meszaros, primarul satului natal al lui Orban, mai are participații la firme din sectoarele media și energiei, unde premierul vrea mai mult influență din partea investitorilor locali. Acesta a participat de asemenea, anul trecut, la procesul de depunere de oferte pentru patru licențe de televiziune în Serbia.
Omul de afaceri maghiar Lorinc Meszaros și grupul Talentis Agro din sectorul agricol și alimentar, membru al grupului Meszaros, au încheiat un acord de achiziție, împreună cu MKB Private Equity Fund, a celui mai mare producător și exportator de mere și nectarine din Croația, Rabo, scrie Seenews.
Potrivit trademagazin.hu, Lorinc Meszaros a explicat că este foarte fericit că tot mai multe sucursale ale grupului său intră cu succes pe piața internațională și cresc numărul de filiale străine.
Tot recent, grupul deținut de aliatul lui Orban s-a extins în Bosnia Herțegovina. Talentis Group a dobândit dreptul exclusiv de a iniția negocieri privind achiziția Lukavac doo, subsidiara locală a companiei austriece Asamer Baustoffe, un producător de ciment, notează magyarnemzet.hu. Tranzacția este de așteptat să se încheie la sfârșitul anului 2023.
„Pe de-o parte, achiziția contribuie la atenuarea crizei de aprovizionare cu materii prime autohtone, iar pe de altă parte extinde și mai mult pe verticală portofoliul industriei de construcții a grupului Meszaros cu o companie industrială pe baze stabile, cu profit remarcabil. Este o valoare adăugată specială pentru mine faptul că segmentul industriei construcțiilor al grupului Meszaros intră și pe piața internațională“, a declarat Lorinc Meszaros.
MKB Bank este parțial deținută de grupul Meszaros. Mai mulți oameni de afaceri apropiați de premier au devenit cei mai mari acționari ai MKB Bank la mai puțin de un an de la privatizarea acesteia. Guvernul Orban a naționalizat MKB Bank în 2014, cumpărând-o înapoi de la BayernLB din Germania.
Vărul lui Gyorgy Matolcsy, guvernatorul băncii centrale, a cumpărat de asemenea o participație de 20,19% în cadrul băncii. De asemenea, o companie afiliată cu Adam Balog, fost viceguvernator al băncii centrale maghiare a cumpărat o participație de 9,81%.
MKB Bank a fost implicată și într-un scandal de spălare de bani, FBI-ul suspectând că fonduri de aproape 4 miliarde de euro au fost transferate în mod ilegal prin intermediul acesteia din Ungaria către țări arabe și asiatice, potrivit Emerging Europe.
Banca a acuzat presa maghiară de defăimare și a declarat că nu este implicată în nicio activitate ilegală.