Afacerile Daimler în România au ajuns la 410 milioane de euro în 2016
Star Transmission și Star Assembly, subsidiare ale grupului german Daimler, au investit anul trecut în fabricile din Cugir și Sebeș circa 150 de milioane de euro, obținând o cifră de afaceri de circa 410 milioane de euro, potrivit datelor preliminarii, informează corespondentul MEDIAFAX.
Star Transmission și Star Assembly, companii care produc componente pentru industria de automobile, își vor extinde unitățile de producție și în acest an, atât la Cugir, cât și la Sebeș. În unitatea de producție de la Sebeș, în cadrul proiectului „Reman”, vor fi recondiționate cutii de viteză primite de la dealeri, folosind cele mai noi tehnologii din domeniul automotive. Acest proiect va crea circa 150 de noi locuri de muncă.
În paralel, la Cugir, acolo unde a început totul acum 15 ani, printr-o investiție majoră va fi extinsă una dintre hale și se va continua dezvoltarea proiectului „High pressure pipes” inaugurat în luna august a anului trecut. Aici se produc conducte de înaltă presiune pentru motoarele pe benzină, o investiție totală de 13 milioane de euro, care a creat peste 100 de noi locuri de muncă.
Star Transmission a produs în anul 2016 un număr de peste 8 milioane de piese la Cugir.