Afaceri de la Zero. Cum a reușit Picior de Play să transforme teatrul online într-o experiență emoționantă? „Am avut alături de noi oameni din Kabul, din toate colțurile lumii, care și-au luat teatrul pe laptop“
Picior de Play este o platformă de streaming care conectează telespectatori din toată lumea cu teatrul, dar aceasta ar fi o descriere simplă a ceea ce reușesc de trei ani încoace să facă Alexandru Aramă și echipa din spatele acestui proiect.
Picior de Play este o platformă de streaming care conectează telespectatori din toată lumea cu teatrul, dar aceasta ar fi o descriere simplă a ceea ce reușesc de trei ani încoace să facă Alexandru Aramă și echipa din spatele acestui proiect. În realitate, Picior de Play nu este doar teatru online, ci o experiență care facilitează interacțiuni altminteri imposibile, iar pasul următor în dezvoltarea acestui proiect ar fi chiar o secțiune de conținut propriu, care duce teatrul din zona de sală, în cea de experiment și deci de posibilități infinite.
„Am o carieră de vreo 18 ani în corporații. Apoi am făcut pasul spre antreprenoriat cu o agenție de marketing digital și apoi cu acest proiect care a început acum 3 ani de zile, de streaming live concentrat pe teatru, Picior de Play. După ani de companii și de diverse industrii, am găsit antreprenoriatul ca fiind mult mai dinamic, mai plin de oportunități de învățare”, spune Alexandru Aramă, fondatorul Picior de Play, în cadrul emisiunii Afaceri de la Zero. Picior de Play s-a dorit ca o soluție pe timp de pandemie pentru oamenii care aveau nevoie de o sală virtuală de teatru, având în vedere restricțiile de circulație din acel moment.
Dar proiectul a fost mult mai atent gândit față de înregistrările care doreau la acel moment să devină un fel de substitut pentru experința live. „Am scos teatrul online din zona de compromis al prezenței în sală. Am lucrat pe ideea de a construi o experiență. Lucrul acesta a mers excelent.” Astfel, primul an de funcționare a fost foarte bun, dar odată trecută pandemia echipa Picior de Play a trebuit să treacă testul libertății redobânite de toți. Și l-a trecut. Ce este până la urmă atât de diferit la piesele găzduite pe Picior de Play?
“La spectacolele live, lucrurile se întâmplă chiar în clipa respectivă, dar de obicei online-ul nu este live, este deja acolo.” Pe Picior de Play însă, transmisiunea este live, când începe spectacolul din sală, începe și la tine în sufragerie, chiar un pic mai devreme.

“O gazdă preia o cameră mobilă și face un scurt intro. Putem vizita cabinele, ne întâlnim cu actorii înainte de spectacol, îi vezi între ei, le vezi rutinele. Ies niște mini spectacole înainte de spectacol. Pe perioada spectacolului este și un chat, iar la final urmează o serie de aplauze verbale, actorii rămând pe scenă alături de gazdă la o sesiune de Q&A. Aplauzele verbale sunt covârșitor de emoționate.” Pentru mulți dintre utilizatorii platformei, Picior de Play a devenit singura conexiune disponibilă cu teatrul românesc.
“Oameni din toate colțurile lumii au două ore în care pot gândi și râde în românește, iar asta are o importanță uriașă. De obicei, sunt de 2-3 ori mai mulți oameni cu noi online decât în sală. Am avut comentarii de la romani din Kabul, din toate colțurile lumii. Oamenii și-au luat teatrul după ei pe laptop. Iar pentru actori este foarte important pentru că își dau seama că pot emoționa oameni de oriunde.” Fiecare spectacol rămâne disponibil pe platformă timp de 10 zile, iar accesul la teatru se face prin achiziția unui bilet de pe platformă. În acest moment, o treime din public este din București, o treime din alte orașe din țară, iar restul sunt români de peste hotare.
Dezvoltarea platformei s-a ridicat la circa 50.000 de euro, iar peste această sumă se adaugă costul echipamentelor închiriate.
“Filmăm constant cu 3-5 camere de o calitate foarte bună, sunetul captat este tot la o calitate foarte bună. Asta a fost extrem de important.”


Pentru moment, cele mai multe piese sunt de la teatrele din București, instituționale sau independete, pentru că deocamdată costurile ar fi destul de mari pentru a merge și la teatrele din țară. Dar acesta este un plan al Picior de Play mai ales în contextul în care în țară sunt multe teatre bune care joacă piese extraordinare.
“Ne dorim din toată inima să ajungem în alte orașe”, spune Alexandru Aramă. Iar o altă dorință a Picior de Play este a avea și o parte de conținut propriu.
“Ne dorim din toată inima să facem treaba asta de conținut propriu, mai ales că am avut tot felul de tipuri de experimente care ne permit să ieștim din zona de teatru clasic. Planurile noastre sunt de a construi conținut care să crească și mai mult potențialul digital pe care îl are platforma.”
ZF și Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.