Home Actualitate Afaceri de la Zero. Din Timișoara în toa...
Actualitate

Afaceri de la Zero. Din Timișoara în toată țara: cum vor doi antreprenori să dezvolte brandul de ciocolată Chantia, care a ajuns deja la cinci magazine

Roxana și Cosmin Cionca au fost dintotdeauna pasionați de ciocolată, iar după circa patru ani în care și-au încercat norocul cu un magazin de ciocolată au decis să facă pasul către producție și să investească în fabrica și în dezvoltarea brandului Chantia.

Afaceri de la Zero. Din Timișoara în toată țara: cum vor doi antreprenori să dezvolte brandul de ciocolată Chantia, care a ajuns deja la cinci magazine
Afaceri de la Zero. Din Timișoara în toată țara: cum vor doi antreprenori să dezvolte brandul de ciocolată Chantia, care a ajuns deja la cinci magazine · Foto: Business Magazin

♦ În prezent, Chantia este prezentă în Timișoara și Oradea cu cinci ciocolaterii și gelaterii.  Roxana și Cosmin Cionca au investit inițial peste 500.000 de euro în fabrica din Timișoara.

Roxana și Cosmin Cionca au fost dintotdeauna pasionați de ciocolată, iar după circa patru ani în care și-au încercat norocul cu un magazin de ciocolată au decis să facă pasul către producție și să investească în fabrica și în dezvoltarea brandului Chantia.

Astăzi, Chantia are cinci magazine, trei în Timișoara și două în Oradea, o fabrică și o echipă de 35 de oameni care se extinde constant.  „În primă fază a fost greu, deși pentru că noi fiind veniți dintr-un domeniu mult mai greu decât acesta, nu ni s-a părut atunci, fiind foarte tineri, greu. Ambiția te motivează cumva”, a povestit Roxana Cionca în cadrul emisiunii ZF Afaceri de la Zero, un proiect susținut de Banca Transilvania. Inițial, cei doi antreprenori au accesat un fond nonguvernamental pentru a porni afacerea, însă acesta s-a suspendat și au fost nevoiți să apeleze la familie și la prieteni pentru a putea dezvolta în continuare brandul. 

„Am investit în prima fază undeva între 500.000 de euro și 700.000 de euro, din economii, de la prieteni, de la familie, de la bancă. Ne-a fost foarte greu pentru că noi am început cu o capacitate destul de mare, dar am avut o viziune și ne-am promis că o să cucerim piața din România”. Ea povestește că ideea de a avea atât partea de ciocolaterie dar și partea de gelaterie a fost un pariu câștigător pentru că în Banat este foarte cald în timpul verii și atunci clienții doresc mai degrabă înghețată, iar din toamnă se îndreaptă din nou către praline și ciocolată. În prezent, echipa Chantia are 35 de angajați și se extinde în continuare, mai ales că cei doi antreprenori mai vor să facă investiții și să se extindă și în restul țării pe viitor. 

„Cele cinci ciocolaterii și gelaterii sunt locațiile proprii. În momentul de față nu discutăm despre o franciză pentru că vrem să consolidăm foarte bine partea de producție, după care să ne analizăm capacitatea și discutăm mai târziu (despre franciză n-red.). Mi-e greu să spun când ne vom extinde în altă zonă a țării”.

Însă, în următorii cinci ani cei doi antreprenori și-au propus să deschidă în primul rând un muzeu la ciocolatei pentru că au multe cereri pentru organizarea de workshop-uri și de vizitare a fabricii, dar în prezent nu-și permit să oprească producția și să facă vizite de fabrică. Dar pe lista deschiderilor de locații se află și București și Cluj, însă ei încă analizează aceste piețe.

ZF și Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

l Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

l În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună