Home Actualitate Afaceri de la Zero. Adina Petrescu a cre...
Actualitate

Afaceri de la Zero. Adina Petrescu a creat o gamă de blenduri de ceai, inspirată de o experiență în India, și vrea să intre în magazine cu o băutură îmbuteliată sub brandul Malee

O experiență trăită în India i-a deschis Adinei Petrescu apetitul pentru ceai și pentru ritualurile din jurul acestei băuturi, astfel că la revenirea acasă a adus o idee de business.

Afaceri de la Zero. Adina Petrescu a creat o gamă de blenduri de ceai, inspirată de o experiență în India, și vrea să intre în magazine cu o băutură îmbuteliată sub brandul Malee
Afaceri de la Zero. Adina Petrescu a creat o gamă de blenduri de ceai, inspirată de o experiență în India, și vrea să intre în magazine cu o băutură îmbuteliată sub brandul Malee · Foto: Business Magazin

Adina Petrescu a investit până acum aproximativ 20.000 de euro și reinvestește în continuare profitul pe care îl obține, pentru că vrea să extindă brandul.

O experiență trăită în India i-a deschis Adinei Petrescu apetitul pentru ceai și pentru ritualurile din jurul acestei băuturi, astfel că la revenirea acasă a adus o idee de business. Malee Tea, numele pe care l-a primit această idee, s-a concretizat câțiva ani mai târziu, dar s-a dezvoltat până acum și are mai departe planurile pentru diversificare.

„Acum câțiva ani am fost într-o vacanță în India, unde am descoperit ce înseamnă să bei ceai și gustul adevărat al acestei băuturi. Este o experiență în sine, un ritual. Se întâmpla acum câțiva ani, făceam altceva pe atunci“, a povestit Adina Petrescu la emisiunea online ZF Afaceri de la Zero.

Terminase Facultatea de drept și un master în același domeniu și era foarte determinată să învețe pentru barou, unde voia să intre pentru a pătrunde în lumea avocaților. A picat însă examenul, iar ceea ce, la acel moment, i s-a părut a fi cel mai mare eșec al său avea să devină o binecuvântare.

„O perioadă am lucrat pe funcția de consilier juridic, dar nu mă regăseam, nu simțeam că e ceea ce îmi place. Așa că în pandemie am ales să-mi urmez visul de a avea un business.“

Și așa a apărut, în noiembrie 2021, brandul Malee Tea, o gamă de ceaiuri versatile despre care Adina spune că se pot bea atât clasic, cu apă caldă, cât și ca ice tea, cu lapte rece, sau chiar cu lapte cald. Fructele din care se fac ceaiurile se pot consuma ca atare după ce băutura este savurată. 

„Printre sortimentele noastre se numără și unele mai inedite, precum Strawberry Truffle, care conține ceai verde, ciocolată albă, ciocolată neagră, piper roz și albăstrele. Un alt blend popular este Latte macchiato, cu rooibos, cafea și iaurt granulat. Eu fac combinațiile de ingrediente, iar producția are loc în Germania.“

Unele ingrediente provin din România, iar altele sunt din alte țări, spune Adina. Nu se adresează unei nișe anume de clienți, așa că de la ea cumpără și femei, și bărbați, și tineri, și oameni mai în vârstă. În ceea ce privește distribuția, a încheiat multe colaborări cu antreprenori locali.

„Vând atât pe site-ul meu, cât și pe alte site-uri, printre care și eMag, în câteva magazine, dar merg și la târguri, ca să pot interacționa cu clienții și să le văd reacțiile. Am văzut diferențe în ceea ce privește preferințele atât în funcție de anotimp și de vreme, cât și de la un oraș la altul. În București, am văzut că se bea foarte mult ceaiul verde cu ciocolată, dar și cel exotic, cu papaya, mango și fructul pasiunii. În Brașov, se bea rooibos cu latte macchiato, iar în Iași „ ceaiurile de fructe.“

Volumele de vânzări variază și ele foarte mult. Astfel, în sezonul rece vânzările sunt mari, iar în perioada caldă mai scad.

„Anul trecut, m-am lansat în noiembrie, chiar înainte de sărbători, și am avut vânzări bune. Luna decembrie o să fie plină și anul acesta, deja am început să am comenzi.“

Ceaiul Malee Tea se vinde vrac în pachete de câte 50 de grame, care costă 15 lei. Ceaiurile vin deja ambalate din Germania, însă acum Adina Petrescu spune că se află în proces de achiziție a unei mașini de ambalat, pentru a putea face asta în România.

„Fac totul singură, dar cred că de la anul ar trebui să mai angajez pe cineva.“

Adina Petrescu a investit până acum aproximativ 20.000 de euro și reinvestește în continuare profitul pe care îl obține, pentru că vrea să extindă brandul cât mai mult.

„Sunt în lucru de câteva luni cu un proiect pentru a face ceaiuri ready-to-drink. Astfel, ceaiurile ar urma să fie deja preparate și îmbuteliate, pentru a fi comercializate la nivel național în marile lanțurile de magazine și în benzinării. Este însă un proces care va dura, în cel mai bun caz asta s-ar putea întâmpla în șase-șapte luni.“

Planurile de expansiune ale Adinei includ și vânzările dincolo de granițele României, momentan brandul ei, Malee Tea, regăsindu-se în câteva magazine și băcănii din București, Brașov și Iași. Alina-Elena Vasiliu

Ceaiul Malee Tea se vinde vrac în pachete de câte 50 de grame, care costă 15 lei.

ZF și Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

► Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

► În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună