Home Actualitate Aeroporturile din Sibiu și Cluj, afectat...
Actualitate

Aeroporturile din Sibiu și Cluj, afectate de anularea zborurilor Lufthansa. Cursele către München din cele două orașe sunt parțial sau total scoase din programul de zbor

Lufthansa a anulat 20.000 de zboruri care ar fi trebuit operate în perioada mai-octombrie pentru a economisi combustibil. Decizia reprezintă una dintre cele mai mari reduceri operate de o companie aeriană globală în contextul dublării prețurilor la combustibil ca urmare a conflictului din Iran.

Aeroporturile din Sibiu și Cluj, afectate de anularea zborurilor Lufthansa. Cursele către München din cele două orașe sunt parțial sau total scoase din programul de zbor
Aeroporturile din Sibiu și Cluj, afectate de anularea zborurilor Lufthansa. Cursele către München din cele două orașe sunt parțial sau total scoase din programul de zbor · Foto: Business Magazin

♦ În total, Lufthansa a anulat 20.000 de zboruri, iar printre acestea se numără și cele operate din Sibiu către München, cât și o parte a curselor din Cluj-Napoca către München.

Lufthansa a anulat 20.000 de zboruri care ar fi trebuit operate în perioada mai-octombrie pentru a economisi combustibil. Decizia reprezintă una dintre cele mai mari reduceri operate de o companie aeriană globală în contextul dublării prețurilor la combustibil ca urmare a conflictului din Iran.

„În total, 20.000 de zboruri pe distanțe scurte vor fi eliminate din program până în octombrie, echiva­len­tul a aproximativ 40.000 de tone metrice de com­bus­tibil pentru avioane, al cărui preț s-a dublat de la izbucnirea conflictului din Iran“, a declarat Lufthansa marți.

De această decizie este afectat și aeroportul din Sibiu, care pierde cursa operată de Lufthansa către München. Cursele au început deja să fie anulate, însă operatorul aerian suplimentează capacitatea pe ruta Sibiu – Viena.

„Lufthansa Group crește capacitatea cu apro­ximativ 50% pe ruta Sibiu – Viena în luna mai la Aeroportul Internațional Sibiu. În contextul unor ajustări operaționale la nivelul Lufthansa Group, ge­ne­rate de creșterea costurilor din industrie, sunt în curs de implementare o serie de modificări în rețeaua de zboruri, cu impact inclusiv asupra conexiunii Sibiu – München, operată de Lufthansa CityLine.

Pentru a menține conectivitatea, capacitatea pe ruta Sibiu – Viena – Sibiu, operată de Austrian Airlines, crește semnificativ în luna mai de la 5 la 7 zboruri pe săptămână“, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a aeroportului Sibiu.

De asemenea, și aeroportul din Cluj este afectat de această decizie, care are o reducere semnificativă a frecvenței zborurilor pe ruta Cluj-Napoca – München.

„Zborurile operate de Lufthansa Group pe ruta Cluj-Napoca – München/ München – Cluj-Napoca continuă cu frecvență redusă. În acest context, precizăm că în perioada 25.04.2026 – 30.05.2026, compania aeriană SWISS AIR a suplimentat cu un număr de 25 de zboruri operarea pe ruta Cluj-Napoca – Zürich/ Zürich – Cluj-Napoca, față de cele inițial programate“, au anunțat reprezentanții aeroportului din Cluj.

Pentru zborurile programate în orarul de vară al Lufthansa, grupul se așteaptă la o aprovizionare cu combustibil în mare parte stabilă, a anunțat compania într-un comunicat de presă. Lufthansa urmărește o serie de măsuri în acest sens, inclusiv achiziția fizică de combustibil pentru avioane, precum și acoperirea riscurilor de preț (hedging).

„Planificarea rutelor pe termen mediu pentru lunile următoare este revizuită ținând cont de reducerea capacității și va fi publicată la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. Aceasta va include optimizări ale ofertei de zboruri pe distanțe scurte pentru întregul sezon de vară, asigurând astfel stabilitatea programului de zbor“, a mai anunțat compania.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună