Vă mai aduceți aminte de buticurile de la metrou? Am dat cu ranga, am demolat, am aplaudat, dar nu s-a pus nimic în loc. Când numai șpaga pentru magazinele de la Otopeni este de 20 mil. euro, nu te împiedici de o bunică și de o mătușă care vindeau la metrou ca să câștige niște bani în plus

Eu merg zilnic cu metroul și mă izbesc de această situație.

În aprilie 2021, breaking news-ul televiziunilor a fost ținut de începerea în direct a demolării buticurilor de la metrou. Chiar Ștefan Paraschiv, directorul general al Metrorex, ca să dea un exemplu și să arate că ceea ce va urma este ceva serios, a pus mâna pe o rangă ca să forțeze ușa unui butic din stația de metrou Ștefan cel Mare.

Buticurile erau scoase din metrou din cauza expirării autorizațiilor de construcție și pentru că ar fi reprezentat o problemă la evacuare, în momentul producerii unui incendiu.

La vremea respectivă, Ministerul Transporturilor și Metrorex, compania din subordine unde erau buticurile, erau sub conducerea USR, care era la guvernare alături de PNL. Ministrul Transporturilor era Cătălin Drulă, care venise să facă ordine. Buticurile erau afacerea sindicatului lui Rădoi, un apropiat al PSD.

După ce au dat cu ranga, îmi amintesc că se spunea că în locul buticurilor care aminteau de comertul anilor ’90 se vor face alte magazine, buticuri moderne.

Au trecut 2 ani și două luni și nu s-a făcut nimic, iar totul este pustiu. Cred că nici nu se mai pune problema readucerii magazinelor, fie ele și moderne, la metrou.

Este adevărat că USR nu mai este la guvernare, la Ministerul Transporturilor, ci acolo este PSD-ul, cu Sorin Grindeanu.

Guvernul Ciucă s-a plâns că nu are suficienți bani la buget, că are un minus de încasări față de plan. În câteva săptămâni, și guvernul Ciolacu se va plânge că nu are încasări suficiente la buget și că va fi nevoit să ia măsuri fiscale ceva mai dure pentru a încerca să mai recupereze din pierderea de venituri.

Bineînțeles că gaura de 20 de miliarde de lei estimată la buget (9 miliarde de lei au fost în primul trimestru) nu se acoperă cu banii din buticurile de la metrou.

Dar ce s-a întâmplat acolo, demolarea unor businessuri, este simptomatic pentru cei de la guvern. Dăm cu ranga, demolăm, dar nu punem nimic în loc, ca și cum economia, companiile, afacerile, businessurile merg doar cu demolarea.

Cei de la guvern, cei de la suprafață care merg cu mașini și antemergători, nu se izbesc de traficul de la metrou, nu înțeleg buticurile, nu înțeleg această activitate economică care acoperă o necesitate imediată a oamenilor care merg cu metroul – apă, Cola, pateuri, merdenele, covrigi, sticksuri (Tati, ne iei și nouă niște sticksuri, că ne este foame!), cafea, telefoane, reparații telefoane, umbrele, șlapi, parfumuri, lenjerie, ciorapi, și, de ce nu, cărți, că tot se plânge lumea că românii nu mai citesc.

La metrou erau vreo 350 de buticuri, care poate anual aveau încasări de vreo 20 de milioane de euro. O patiserie simplă putea ajunge la afaceri de 200.000 de euro pe an.

În fiecare butic era cineva care vindea, și de obicei era cineva mai în vârstă, o bunică, o mătușă, care își întregea pensia extrem de mică, de 1.200 de lei pe lună, după 35 de ani de muncă. Că doar nu avea pensie specială.

Aceste mătuși nu puteau să se ducă să se angajeze în malluri, chiar dacă ar fi vrut, pentru că acolo magazinele caută personal tânăr, care să zâmbească frumos. O mătușă cu ceva dinți lipsă, pentru că pensia nu acoperă lucrările la un stomatolog, strică brandul și alungă clienții.

Îi înțeleg pe cei de la USR că buticurile nu erau afacerea lor, votanții lor, că acolo nu erau IT-iștii cu 2.000 de euro pe lună, dar și aceștia merg cu metroul.

În fiecare zi, PSD-ul moare de grija pensionarilor, are câte un mesaj pentru ei, dar de când Grindeanu este ministrul Transporturilor nu cred că și-a pus vreodată problema să se aplece asupra buticurilor de la metrou, să pună ceva în loc care să aibă și autorizație de construcție, să respecte și siguranța la incendii și să arate și frumos.

Dacă cifra de afaceri totală a buticurilor se ducea spre 20 de milioane de euro pe an, statul încasa poate prin taxe și impozite 3-4 milioane de euro, că doar nu toți buticarii erau hoți.

Cel puțin 500 de locuri de muncă au fost rase cu ranga. Dacă toate bunicile, mătușile erau plătite cu salariul minim pe economie, statul ajungea să încaseze într-un an 1,5 milioane de euro, cam cât ar costa o grădiniță nouă.

Când Sorin Grindeanu se uită în oglindă și vede cum semnează contracte de miliarde de euro pentru autostrăzi (ați văzut ce luptă poplitică a fost ca PSD-ul să rămână cu Ministerul Transporturilor), nu se poate împiedica în buticurile de la metrou, care înseamnă un business de 20 de milioane de euro pe an. Câți bani poți să strângi de acolo?

Dacă erau magazinele din Otopeni, unde numai șpaga este de 22 de milioane de euro, era altceva.

Indiferent cine a trecut pe la putere, toți au o plăcere extraordinară de a demola și de a nu pune nimic în loc.

În centrul Bucureștiului, la Magazinul Unirea, este ca în Ucraina bombardată, după ce primarul Capitalei, Nicușor Dan și primarul sectorului 3, Robert Negoiță, se ceartă pe cine trebuie să amenajeze trotuarele.

USR-ul a dat cu ranga, dar nici cu PSD nu-mi este rușine, pentru simplu fapt că nu a pus nimic în loc.

Oamenii nu uită, cele 500 de bunici și mătuși nu uită că au rămas fără o sursă de venit, iar la alegerile de la anul să nu ne mirăm că vor vota cu AUR. Și să nu ne mirăm că nepotul IT-ist, care merge cu metroul, va vota și el cu AUR.

P.S. Apropos de bani, de venituri la buget – de două decenii, în mijlocul Bucureștiului stau câteva proiecte imobiliare la care statul, guvernul, ministerele, toată lumea se uită: Esplanada, Casa Radio, chiar Romexpo și Gara de Nord. Adunate, toate aceste proiecte înseamnă 10 miliarde de euro, din care statul ar încasa taxe și impozite pe an de de cel puțin 20 de milioane de euro.

Gara de Nord este o rușine pentru o țară care are un PIB de 300 de miliarde de euro și care vrea să ajungă la 600 de miliarde de euro.

Ideea la aceste proiecte este că sunt bani pentru ele, există investitori, există cerere, există viitor.

Dar dacă noi suntem obișnuiți cu demolarea!