Aduc banii fericirea? Tu câtă fericire poți cumpăra din salariul tău?
Aduc banii fericirea? Un răspuns ușor de intuit poate veni de la oricine nu are bani. Dar, dacă sunt bani, câtă fericire poate fi cumpărată? Este o întrebare la care un preot, un psiholog, un sociolog, un economist, un miliardar…
Aduc banii fericirea? Un răspuns ușor de intuit poate veni de la oricine nu are bani. Dar, dacă sunt bani, câtă fericire poate fi cumpărată? Este o întrebare la care un preot, un psiholog, un sociolog, un economist, un miliardar și un șomer pot da răspunsuri cât se poate de variate. Un neurochirurg susține, cu argumente, că de fapt nu banii aduc fericirea. Totuși, din când în când cineva încearcă să stabilească o relație matematică între bani și fericire și să cuantifice această relație.
Un clișeu adesea citat în SUA în efortul de a stabili o astfel de legătură este că vârful de venit care aduce fericire este de 75.000 de dolari pe an. Mai mulți bani de atât nu aduc și mai multă fericire. Nu este chiar așa, spune o analiză a The Wall Street Journal. Cifra de 75.000 de dolari – aproximativ 110.000 de dolari în banii de astăzi – provine dintr-un studiu din 2010 realizat de doi laureați ai premiului Nobel care a făcut trecerea de la mediul academic la meme de finanțe personale. Cercetări mai recente sugerează că s-ar putea să nu existe un venit per gospodărie la care fericirea să ajungă la un vârf și că banii pot influența emoțiile cu mult peste acest prag. S-ar putea să existe ceva asemănător cu treptele de impozitare și pentru fericire: la fel cum salariul adus familiei devine o cotă din ce în ce mai mică din câștiguri pe măsură ce salariatul urcă pe scara veniturilor, la fel se comportă și fericirea cu care salariatul ajunge acasă. „Ar fi absolut greșit să reducem căutarea fericirii la căutarea banilor”, spune Matt Killingsworth, un membru al Wharton School de la Universitatea din Pennsylvania. „În același timp, ar fi, de asemenea, greșit să spunem că banii sunt un factor absolut nesemnificativ.”
Știința din spatele celor 75.000 de dolari este mai nuanțată decât versiunea care a rămas în capul oamenilor. Cifra s-a blocat aici pentru că este ușor de înțeles și exploatează anxietățile legate de efortul de a face bani. Unii cercetători spun că cifra în sine este greșită. O mare parte din rațiunea din această dezbatere nu poate fi rezumată într-un singur număr, ci mai degrabă în câteva cuvinte: cu bani poate fi cumpărată fericirea. Dar cu randamente descrescătoare. Și nu există o cifră magică. Da, fericirea poate fi cumpărată cu bani. Oamenii cu venituri mai mari tind să fie mai fericiți în viața de zi cu zi și în general. Așa au descoperit numeroase studii asupra americanilor. Cifra de 75.000 de dolari, bazată pe răspunsurile a peste 450.000 de americani dintr-un sondaj Gallup, s-a aplicat exclusiv stării de spirit de zi cu zi. Evaluarea generală a vieții oamenilor a fost mai bună la gospodării cu venituri de peste 120.000 de dolari decât la cele cu vanituri mai mici, a constatat studiul original. Studiile ulterioare au pus sub semnul îndoielii cifra de 75.000 de dolari. În 2021, Killingsworth a folosit date care măsoară mai multe tipuri de fericire decât lucrarea originală și a constatat că starea de spirit de zi cu zi continuă să se îmbunătățească dacă venitul trece de 75.000 de dolari în banii din 2010. Apoi cercetătorul a colaborat cu regretatul Daniel Kahneman, unul dintre coautorii lucrării din 2010. Amândoi au căzut de acord că descoperirea lui Killingsworth din 2021 este corectă.
Cifra de 75.000 de dolari – aproximativ 110.000 de dolari în banii de astăzi – provine dintr-un studiu din 2010 realizat de doi laureați ai premiului Nobel care a făcut trecerea de la mediul academic la meme de finanțe personale. Cercetări mai recente sugerează că s-ar putea să nu existe un venit per gospodărie la care fericirea să ajungă la un vârf și că banii pot influența emoțiile cu mult peste acest prag.
Obținerea mai multor bani îi face pe oameni să fie mai mulțumiți de viața lor, arată alte studii. O lucrare din 2020 din Review of Economic Studies i-a analizat pe câștigătorii la loterie din Suedia și a constatat că îmbunătățirea încă mai putea fi evidentă un deceniu mai târziu. Relația dintre bani și fericire este clară, dar nu simplă. O nuanță este că banii contează pentru a fi fericit, dar nu enorm. Deoarece majoritatea oamenilor trăiesc într-o bandă destul de îngustă a spectrului fericirii, în general sunt necesare creșteri mari ale veniturilor pentru a produce cele mai substanțiale creșteri ale fericirii. În al doilea rând, cercetătorii nu au stabilit exact de ce mai mulți bani sunt asociați cu mai multă fericire. Explicația principală a lui Killingsworth: nu este vorba de ceea ce cumpără banii, ci de posibilitățile pe care le oferă. Fericirea în sine este legată și de situația financiară a oamenilor. Cei care au raportat o fericire mai mare în adolescență au continuat să câștige mai mulți bani în jurul vârstei de 30 de ani, potrivit unui studiu din 2012. Dar pe măsură ce venitul crește, fiecare dolar face mai puțină diferență pentru fericirea personală. Efectul de creștere a fericirii cuiva are de-a face mai mult cu modificarea procentuală decât la suma de bani. Dacă salariul s-a dublat de la 50.000 dolari la 100.000 dolari, aducând mai multă fericire, de obicei ar trebui să vină o nouă dublare, la 200.000 dolari pentru a fi generată o creștere echivalentă a fericirii, conform lucrării lui Killingsworth.Amy Grable obișnuia să insiste că are suficient în contul ei bancar pentru a acoperi cheltuielile de zi cu zi. Dar grijile ei financiare s-au diminuat pe măsură ce veniturile ei au crescut în ultimii șase ani de la aproximativ 65.000 de dolari pe an la 100.000 de dolari. Ea și-a plătit o parte din datoria studențească și și-a cumpărat o casă.
Managerul de produs în vârstă de 42 de ani din Oregon City a spus că nu visează să treacă la următorul nivel de salarizare în parte pentru că trecerea pe care a experimentat-o deja, de la instabilitate la stabilitate, o simte ca fiind mai importantă. „Aici unde mă aflu acum mă simt perfect”, a explicat ea. Și apoi sunt cei pentru care o mărire de salariu nu va face mare lucru. În lucrarea lui Killingsworth și a lui Kahneman din 2023, fericirea a încetat să crească la venituri de peste 100.000 de dolari pentru unele grupuri, în timp ce pentru altele a început să crească mai rapid. „Pentru unii oameni, banii contează mai mult decât pentru alții”, a spus Killingsworth. Nu există o cifră magică – cu siguranță 75.000 de dolari nu este unul – asupra căreia cercetătorii să fie de acord că este un punct în care fericirea încetează să crească odată cu venitul. Unele studii, cum ar fi cele ale lui Killingsworth, constată că nu există un astfel de vârf, sau cel puțin nu l-au găsit în datele disponibile. Poate că există la un nivel de venit pentru care nu există suficiente date, cum ar fi 1 milion de dolari sau mai mult. „Este foarte greu să lucrezi cu cei foarte bogați”, a spus Justin Wolfers, economist la Universitatea din Michigan. „Nu sunt mulți ca ei și nu le place să răspundă la sondaje.” Alți cercetători spun că dincolo de un anumit nivel de salariu, fericirea efectiv stagnează. Chiar dacă ar continua să existe un impuls subtil pentru fericire, „ar fi atât de mic încât ar fi lipsit de sens”, a spus Jan-Emmanuel De Neve, profesor de economie la Saïd Business School de la Universitatea din Oxford, care studiază bunăstarea.
Efectul de creștere a fericirii cuiva are de-a face mai mult cu modificarea procentuală decât la suma de bani. Dacă salariul s-a dublat de la 50.000 dolari la 100.000 dolari, aducând mai multă fericire, de obicei ar trebui să vină o nouă dublare, la 200.000 dolari pentru a fi generată o creștere echivalentă a fericirii, conform lucrării lui Killingsworth.
Totuși, ideea unui salariu pentru fericire maximă este atrăgătoare. Angus Deaton, celălalt autor al studiului din 2010 și laureat al premiului Nobel, a spus că o parte din popularitatea cifrei de 75.000 de dolari s-a datorat faptului că suma părea la îndemâna multor oameni. „Poate că oamenilor le place să creadă că cei foarte bogați nu sunt chiar atât de fericiți”, a spus el. Există fericire și… fericire financiară. În SUA, șase din zece persoane cred că aceasta există, potrivit unei analize a companiei de servicii financiare Empower, citată de Euronews. Potrivit studiului american, fericirea financiară înseamnă libertate, securitate și ușurare pentru cei chestionați. Milenialii din SUA (generația născută între 1981 și 1996) au spus chiar și un preț: ar avea nevoie de un salariu anual de 525.000 de dolari pentru a se simți fericiți din punct de vedere financiar. Între timp, americanii din generația Z cer 128.000 dolari, GenX 130.000 dolari, iar boomerii spun că s-ar mulțumi cu 124.000 dolari pe an. În ansamblu, americanul mediu ar accepta 284.167 dolari. Pe celălalt mal al Atlanticului, europenii se pot mulțumi cu mai puțin: un studiu din 2018 de la Universitatea Purdue a constatat că în Europa de Vest și Scandinavia oamenii considerau 100.000 de dolari pe an ca un punct de cotitură pentru satisfacția în viață. A avea mai mult de această sumă le-ar influența pozitiv percepția despre viața lor. În Europa de Est, acest punct de cotitură a fost mult mai scăzut, la 45.000 de dolari. Totuși, studiul mai susține că bunăstarea emoțională crește în paralel cu un venit de până la 50.000 euro în Europa de Vest și de 35.000 euro în Europa de Est. A avea mai mulți bani de atât nu are un impact suplimentar asupra gradului de fericire. Ajustate la inflație, astăzi sumele ar fi de aproximativ 58.200 euro pentru europenii din vest și 40.690 euro pentru europenii din est. În sondaj, 67% dintre participanți au asociat fericirea financiară cu plata facturilor la timp, 65% cu a trăi fără datorii, 54% cu a-și procura lux zi de zi fără griji și 45% cu deținerea unei case. Dar fericirea nu ține doar de venit. Deși este incontestabil că oamenii trebuie să-și satisfacă nevoile de bază – hrană, adăpost, căldură etc. – există, după acest punct, o serie de factori care contribuie în mod semnificativ la bunăstare la fel de mult ca venitul în bani. Directorul organizației caritabile Action for Happiness, Mark Williamson, identifică o parte din factorii care influențează calitatea vieții. Aceștia includ cultivarea unor relații bune în comunitate (familie, prieteni, colegi de muncă), a fi parte din ceva „mai mare decât noi înșine”, reziliență la încercările vieții și autonomie – controlul asupra alegerilor din viață – care nu trebuie să țină neapărat de bani. Unii dintre acești factori sunt utilizați de Oficiul pentru Statistică Națională britanic pentru a determina nivelul de bunăstare în Marea Britanie, o măsură mai umană decât încercarea de a o deriva din PIB. Profesorul De Neve este unul dintre autorii raportului Națiunilor Unite asupra fericirii, care plasează constant țările nordice în fruntea clasamentului. El citează printre motivele rețelele sociale puternice, statele providență care aduc „un fel de securitate psihologică” și încrederea în planurile fiscale guvernamentale. O societate mai egală este un alt factor major, spune profesorul. „Nivelurile de inegalitate sunt mult mai scăzute decât în multe din economiile europene. Toate acestea înseamnă că, în raportul nostru, bunăstarea medie, sau satisfacția în viață, a cuiva din Finlanda sau Danemarca este mult mai aproape de un scor de top. Este adevărat și că prea mulți bani aduc nefericirea? Această întrebare introduce un alt factor; banii pot crea nefericire. Sau reduce fericirea în alte moduri. Studiile au arătat că dacă pasiunea este transformată în bani, dacă devine loc de muncă, plăcerea pe care o oferă scade în timp. Astfel, practicarea acelei pasiuni reduce fericirea potențială. De asemenea, în lumea modernă, banii nu sunt statici. Dacă avem mai mulți bani decât ne trebuie, nu adunăm o grămadă mare de monede de aur în mijlocul sufrageriei, precum dragonii din vechime. Banii sunt fluizi, adesea intangibili și de obicei ajung să fie legați de lucruri precum investiții, acțiuni, proprietăți, conturi de economii și multe altele. Toate aceste lucruri sunt supuse capriciilor factorilor politico-economici și altora, ceea ce înseamnă că persoana care are acei bani are mai puțin control asupra lor și mai puțină certitudine decât dacă ar fi optat pentru a-i păstra sub forma unei „mari grămezi de aur”. Pierderea controlului și incertitudinea sunt două surse sigure de stres și nefericire pentru creierul uman.
În cele din urmă, decât să credem că „banii nu pot aduce fericirea”, ar putea fi mai bine să acceptăm că „banii pot cumpăra siguranța și securitatea”, iar aceste lucruri ne netezesc calea spre fericire.
Traducere și adaptare: Bogdan Cojocaru