Adrian Vasilescu, BNR: Scumpirea serviciilor lungește cursa dezinflației

Dezinflația, proces în desfășurare,  a împins în jos rata anuală a dezordinii prețurilor până la 6,61 la sută. Ceea ce a produs o  răsturnare de situații. Dobânda de politică monetară a devenit real pozitivă, prin plasarea deasupra ratei anuale a creșterii prețurilor, poziție ce mai fusese câștigată în iulie 2011 și pierdută în septembrie 2017.

În față cu trei obiective de primă urgență – 1) calmarea prețurilor; 2) stimularea economisirii în gospodăriile populației; 3) susținerea creșterii economice – BNR și-a activat întregul arsenal de care dispune, provocarea cea mai grea fiind calibrarea  dobânzii de politică monetară. Decizia de a nu mai mișca acest indicator după ianuarie 2023 s-a înscris pe o linie de echilibru, care a încurajat grăbirea dezinflației, fără să încurajeze recesiunea. Anul trecut, în primăvară, într-o conferință de presă, guvernatorul Isărescu avea să sublinieze că rata de 7 la sută, stabilită în ianuarie, „trece deja proba timpului”, întărind  încrederea „că s-a atins limita de sus!”… Mai mult, vedem acum echilibrându-se,  în jurul aceleiași valori de 7 la sută, și dobânda, si mișcarea prețurilor.

Într-un alt plan – cel referitor la „păstrarea controlului ferm al lichidității în sistemul bancar” – este semnificativ că acest obiectiv, pe care BNR mizase vreme îndelungată,  nu mai apare între deciziile de politică monetară ale CA al BNR. Motivul este strâns legat  de flexibilitatea băncii noastre centrale în alegerea strategiilor. Pentru că  „mercurul termometrelor”, care măsoară nivelul lichidității în băncile comerciale, urcă…   ar fi o eroare ca politica monetară să activeze frâna. În schimb,  „menținerea  nivelurilor actuale ale rezervelor minime obligatorii ale pasivelor în lei și valută din instituțiile de credit”, pe care o regăsim în toate seturile de decizii adoptate în  ședințele de politică monetară, este pe deplin justificată. Deși  BNR nu a renunțat la cerința obiectivă  ca nivelul rezervelor minime obligatorii să scadă. Până unde ar urma să scadă? Până la limita acceptată de BCE! Să scadă… dar nu în vremuri grele cum sunt cele prin care trecem acum!

Strategiile băncii centrale nu au cum să facă abstracție de ce se întâmplă în lumea largă. Inflația, ce s-a aprins în ianuarie 2021 și și-a pierdut suflul începând din vara lui 2022, a fost globală. Dezinflația, ce i-a urmat și își continuă cursa, este de asemenea globală. Așa că, la BNR, atât analizele ce au precedat ședințele Consiliului de Administrație, cât și deciziile adoptate, au ținut seamă – cum s-a arătat  expres în fiecare comunicat  de politică monetară – de ce se întâmplă în toată lumea. Au fost deci analizate confruntările cu inflația ale marilor bănci centrale, îndeosebi ale Fed și BCE, dar și ale celor din Cehia, Polonia și Ungaria. Pentru că România nu este singura țară lovită de acest ciclu lung de dezordine a prețurilor. Și nici singura țară în care mase largi ale populației, de la copii la bătrâni, au fost si sunt împinse să-și  restrângă consumul, fapt ce reprezintă un risc major pentru creșterea economică. Presa lumii a descris fenomenul ca un val mare, în creștere, ce a pus în pericol toate „bărcile”. În vremea fluxului. Acum e refluxul. Valul  se retrage.

Dar de stricăciuni  nu am scăpat. Europa le contabilizează   într-un cont de „extremă urgență”! România, de asemenea, și-a  deschis propriul „cont de urgență”, în care a înregistrat și continuă să înregistreze  tot ce este legat de dinamica dezordinii prețurilor. Ne confruntăm, acum, inclusiv cu stări emoționale excesive induse mai cu seamă de dificultățile descifrării fenomenelor legate de această dinamică.  Observăm cu toții că,  desi inflația ține de timpul  trecut, e  istorie,  si măsurăm deja   dezinflația de mai bine de un an, în spațiul public  se vorbește încă de inflație. Și se tot repetă că România suportă cea mai mare inflație din Uniunea Europeană.

Dacă privim comunicatele Eurostat din aprilie, fără să le și analizăm, vom vedea că într-unul dintre tablouri  – cel cu ratele calculate pe 12 luni ale  creșterii prețurilor – România are într-adevăr rata cea mai mare. Rata dezordinii prețurilor, în faza actuală, a dezinflației, și nu a inflației. Dar – pentru rezultatul corect –  se impune analiza comparativa a cel puțin încă două tablouri, dintre cele comunicate de Eurostat. Unul se referă la ratele medii, calculate  pe  precedentele 12 luni raportate la alte 12 luni anterioare, în care România are poziția cea mai bună în patrulaterul pe care îl formează  cu Cehia, Polonia și Ungaria. Asta cu privire la trecut. Dar și mai concludent este un alt tablou, cel al ratelor din aprilie, ultima lună pentru care există calcule încheiate. Acest tablou este cel mai sugestiv, pentru că indică situația din prezent și arată clară tendința pentru viitor. Rezultatele din aprilie anul curent sunt proba cea mai evidentă: România nu doar că are o poziție mai bună decât Cehia, Polonia și Ungaria, dar a înregistrat rezultate net superioare față de alte 15 țări din Uniunea Europeană, între care Germania, Franța, Italia, Olanda, Spania, Suedia.

Relevantă este și o altă analiză. Ratele anuale din contul României, din martie 2021 si până în iunie 2022 inclusiv,  indicau creșteri mari la produsele nealimentare, umflate cu deosebire de prețurile la combustibili, electricitate, gaze naturale și energie termică. În iulie 2022, creșterile s-au echilibrat cu indicii prețurilor de consum la mărfurile alimentare. Pentru ca din august, prețurile la produsele alimentare, cu deosebire la cele procesate, să ia avans. Până în septembrie 2023, când cele mai mari scumpiri le-au suferit serviciile, proces care continuă. Care e concluzia? Că în aprilie 2024,  în timp ce rata anuală la alimente a coborât sub ținta de 2,5 la sută iar cea de la produse nealimentare este cu două puncte procentuale sub media generală, serviciile plusează cu prețuri extravagante între care unele sunt stabilite de stat.