Adevărul violent și sângeros din spatele unui obicei pe care aproape toată lumea îl are, fără să-i cunoască originile

Săptămâna de lucru de 40 de ore și ideea de weekend sunt astăzi considerate lucruri normale, parte din ritmul firesc al vieții moderne. Puțini se mai gândesc însă că aceste drepturi nu au existat dintotdeauna și că ele au fost obținute prin zeci de ani de proteste, greve și confruntări violente între muncitori, companii și autorități.

Lupta pentru limitarea programului de lucru a schimbat radical societatea modernă, iar două dintre cele mai importante momente ale acestei istorii au fost revolta din Haymarket din 1886 și greva Pullman din 1894. Aceste evenimente au scos la iveală tensiunile uriașe dintre muncitori și marile companii industriale și au devenit simboluri ale luptei pentru drepturile angajaților.

Săptămâna de lucru de 40 de ore este fundalul vieții moderne – ceva considerat de la sine înțeles, întipărit în conștiința noastră undeva între instalațiile sanitare moderne și Wi-Fi-ul omniprezent. Copiii cresc presupunând că săptămânile de lucru s-au terminat dintotdeauna și că weekendurile au existat mereu, la fel cum au existat întotdeauna și schimbările de anotimp.

Dar istoria contrazice aceste presupuneri, arată un aritcol recent din publicația QUARTZ. De fapt, săptămâna de lucru de 40 de ore a fost rezultatul unor generații întregi care au luptat pentru acest drept, fiind nevoie aparent de peste 100 de ani de greve, revolte, procese și înmormântări pentru a obține ceea ce astăzi considerăm firesc.

Se poate chiar face un calcul relativ precis al numărului de victime – unul care ajunge la sute dacă îi adunăm pe muncitorii care au făcut greve și au fost împușcați de poliție și soldați, pe organizatorii spânzurați și pe minerii uciși în prăbușiri provocate de programe de lucru literalmente criminale.

Această lungă și sângeroasă istorie pare cu atât mai importantă astăzi, într-o epocă în care protecția pentru muncitori – inclusiv săptămâna de lucru de 40 de ore – sunt reduse și erodate metodic, în timp ce internetul însuși contribuie la estomparea granițelor fragile rămase dintre viață și muncă.

Dacă vechii inamici erau proprietarul fabricii și interdicțiile impuse de instanțe, noii inamici includ algoritmi care nu dorm niciodată și o economie care îi presează pe lucrătorii intelectuali și pe creatori să producă permanent conținut, fără ca „programul de lucru” să se oprească vreodată.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL