Adevăratul Bitcoin: Acțiunile companiei germane Rheinmetall, producătorul tancurilor Leopard, au crescut de peste două ori în ultimul an
Companii americane de investiții, Fondul Suveran de Investiții al Norvegiei și BlackRock, în acționariatul grupului Rheinmetall (simbol bursier RHM), producător german de vehicule blindate de luptă, înregistrează un avans de 150% pe acțiuni în ultimele 12 luni, la o valoare…
- Companii americane de investiții, Fondul Suveran de Investiții al Norvegiei și BlackRock, în acționariatul grupului
Rheinmetall (simbol bursier RHM), producător german de vehicule blindate de luptă, înregistrează un avans de 150% pe acțiuni în ultimele 12 luni, la o valoare de piață de peste 10 miliarde de euro. La Frankfurt, indicele bursier DAX afișează un declin de 2% în aceeași perioadă, potrivit Yahoo Finance.
Grupul produce celebrele tancuri Leopard 2. Săptămâna aceasta, autoritățile germane au anunțat că vor trimite vehiculele blindate în Ucraina și vor aproba exportul acestora din țările partenere. Țara va furniza inițial 14 tancuri de luptă, logistică și muniție. Trupele ucrainene care vor folosi tacurile urmează să se antreneze în Germania.
De asemenea, Rheinmetall a primit recent o comandă din partea forței armate germane, Bundeswehr, pentru modernizarea echipamentelor de comandă și control ale soldaților, reiese dintr-un comunicat al companiei.
Din acționariatul grupului fac parte companiile americane de investiții Harris Associates (pachet de 11,6% din capitalul social), Wellington Management (5,08%), Capital Research & Management (5,05), administratorii de investiții Fidelity Investments (3%) și LSV Asset Management (3%) și Fondul Suveran de Investiții al Norvegiei (2,8%). Managerii de active Vanguard Group și BlackRock dețin participații de 2,7%, respectiv 2,25%.
Rheinmetall a avut vânzări la nivel consolidat de 4,1 miliarde de euro în primele nouă luni din 2022, în urcare cu 6,5% față de perioada similară a anului precedent, și un rezultat operațional de 323 de milioane de euro, plus 9%, conform MarketScreener.
Anul trecut, cancelarul german Olaf Scholz a anunțat că Berlinul va cheltui peste 2% din produsul intern brut (PIB) anual pentru apărare, cât și o creștere de 100 de miliarde de euro a cheltuielilor militare, având în vedere războiul declanșat de trupele rusești în Ucraina. Astfel, Germania a marcat o schimbare majoră de paradigmă în politică externă a țării de după cel de al Doilea Război Mondial.
De la începerea conflictului din estul Europei pe 24 februarie 2022, acțiunile din industria apărării au afișat evoluții cu mult peste media piețelor. De exemplu, pe bursa de valori din Milano, grupul industrial Leonardo SpA are un avans 52% în ultimele 12 luni, față de un plus de doar 0,3% pe indicele principal FTSE-MIB.
În Franța, compania de apărare Thales a urcat cu 50%, în timp ce benchmark-ul pieței de capital din Paris, CAC 40, s-a apreciat cu 1,6%. Grupul olandez BAE Systems, cel mai mare producător european de armament, înregistrează o creștere de 41%, pe un indice AEX în coborâre cu 0,7%.
Northrop Grumman, companie americană din domeniul apărării, unul dintre principalii contractori din SUA, a crescut cu 15% în ultimele 12 luni, iar acțiunile Lockheed Martin, producătorul avioanelor F-35 Fighter, listat pe bursa din New York au urcat cu 16%. Indicele S&P 500 are minus 7,7% în aceeași perioadă.