AdePlast a finalizat platforma industrială de la Roman
AdePlast a inaugurat sâmbătă, la Roman, o nouă fabrică de polistiren cu o investiție de 3,7 milioane de euro, pentru o capacitate de producție de 700.000 metri cubi pe an. Toate fabricile AdePlast din Oradea, Roman și Ploiești cumulează o capacitate de 2.250.000 metri cubi anual.
“După ce acum două săptămâni am finalizat platforma industrială de la Oradea, iată că, în timp record, am reușit și terminarea celei de-a doua platforme din portofoliul nostru industrial, formată dintr-o fabrică de adezivi și una de polistiren. Investiția totală în obiectivul de la Roman a fost de 16 milioane de euro”, declară Marcel Bărbuț, CEO AdePlast.
Unitatea de la Roman este cea mai modernă facilitate de producție de polistiren din Europa și ve deservi partenerii din zona Moldovei, dar și exporturile către Republica Moldova, Ucraina și țările arabe. În fabrica de polistiren de la Roman vor lucra 49 angajați.
“Dezvoltarea noastră industrială nu se oprește aici. Mai avem programate investiții în acest an, cea mai apropiată fiind fabrica de vopsea care se află acum în pregătire la Ploiești”, adaugă Marcel Bărbuț.
AdePlast este cel mai important producător român materiale de construcții cu trei platforme industriale situate în Oradea, Ploiești și Roman. Programul investițional pe care AdePlast l-a demarat anul trecut a avut în vedere o împărțire strategică a unităților sale de producție. Astfel, grație celor cele trei platforme, care sunt susținute cu o investiție de peste 22 de milioane de euro, AdePlast și-a optimizat fluxurile de livrare în așa fel încât fiecare zonă geografică beneficiază de acoperire totală. Indiferent dacă livrarea se face la un partener din România sau la unul din afara țării, marfa este produsă pe platforma cea mai apropiată și este distribuită la client într-un timp foarte scurt.
Oradea. Capacitatea de producție este de 250.000 de tone adezivi și mortare uscate, 20.000 de tone de vopsea și tencuieli decorative schimb și 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă și capacitatea de producție de polistiren grafitat în coobranding cu firma BASF.
Ploiești. Pe platforma industrială de la Ploiești se află o fabrică de adezivi și mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 700.000 de metri cubi, o line de producție de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, iar de la jumătatea anului intră în producție fabrica de vopsea, tencuieli decorative și lacuri și emailuri pe bază de apă.
Roman. AdePlast deține o zonă industrială care include o fabrică de adezivi și mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone și în amenajare o linie de producție de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi. Astfel, Adeplast devine producătorul de termosistem numărul 1 din România, având toate materialele componente realizate în fabricile proprii.