Acțiunile Tesla scad cu peste 10% după ce compania controlată de Elon Musk a înregistrat rezultate financiare dezastruoase
Acțiunile producătorului de mașini electrice Tesla au scăzut miercuri cu peste 10% după ce compania a anunțat rezultate financiare mai slabe decât prognozau analiștii, scrie CNBC. Astfel, venitul Tesla s-a redus cu 7% în al doilea trimestru al acestui an,…
Acțiunile producătorului de mașini electrice Tesla au scăzut miercuri cu peste 10% după ce compania a anunțat rezultate financiare mai slabe decât prognozau analiștii, scrie CNBC.
Astfel, venitul Tesla s-a redus cu 7% în al doilea trimestru al acestui an, față de perioada similară a anului trecut, ajungând la 19,9 miliarde de dolari.
Compania a fost forțată să reducă prețurile mașinilor sale la nivel global după ce s-a confruntat cu scăderea cererii și întețirea competiției, în special în China, o piață cheie pentru producătorii de EV-uri.
Cu toate acestea, Tesla rămâne cel mai important producător de vehicule electrice în SUA, începând totuși să piardă cotă de piață în din cauza modelelor neactualizate, dar și a comentariilor cu o puternică încărcătură politică făcute de Elon Musk.