Acțiunile Antibiotice Iași înregistrează un ricoșeu puternic din zona minimelor ultimului an și cresc cu 13% vineri la Bursa de Valori. Tranzacții de 610.000 de lei în câteva ore și mulți cumpărători. “A dispărut presiunea la vânzare”
Acțiunile producătorului de medicamente Antibiotice Iași (simbol bursier ATB), companie de stat, înregistrează un ricoșeu puternic vineri la orele prânzului din minimele ultimului an și se apreciază cu 13% la 2,17 lei, potrivit datelor bvb.ro. Compania a deschis ședința în…
Acțiunile producătorului de medicamente Antibiotice Iași (simbol bursier ATB), companie de stat, înregistrează un ricoșeu puternic vineri la orele prânzului din minimele ultimului an și se apreciază cu 13% la 2,17 lei, potrivit datelor bvb.ro. Compania a deschis ședința în creștere ușoară, de 1-2% pentru ca ulterior aprecierile să devină importante pe volume mari.
“A scăzut mult în ultimul an, pare dovada a schimbării sentimentului de piață”, comentează un broker. “A dispărut presiunea la vânzare”, spune un altul. În ultimele 12 luni acțiunile ATB au 9%, iar de la începutul anului minus 15%.
Până acum compania nu a publicat vreo notificare care să determine această creștere, ceea ce arată că la baza ar putea sta unii factori anticipativi cu privire la rezultatele financiare sau sectorul pharma. În raportul pe T1 se arată că Antibiotice a deschis negocieri pentru accesarea de piețe noi ca Franța, Croația, Austria.
Compania a înregistrat în primul trimestru din 2025 venituri totale de 180 milioane lei, în scădere cu 6%, și un profit net de 32,6 milioane lei, cu 13% mai mic decât cel din perioada similară din 2024, potrivit raportului financiar publicat miercuri la BVB. Antibiotice are o capitalizare de 1,4 mld. lei și un P/E de 13,2 ori.