ACTA nu moare

Așa cum toată lumea a aflat, controversatul tratat cunoscut sub abrevierea ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) a fost respins de Parlamentul European, deși organismele executive europene au fost mai degrabă de partea adoptării înțelegerii. La începutul acestui an, Comisia Europeană a cerut Curții Europene de Justiție să examineze documentul și să decidă dacă prevederile acestuia sunt sau nu în conflict cu drepturile fundamentale ale cetățenilor. Parlamentul însă n-a vrut să amâne votul, așa că s-ar putea să nu aflăm niciodată punctul de vedere al CEJ.
Este, fără îndoială, o victorie importantă a societății civile la nivelul unui întreg continent. Au fost numeroase demonstrații împotriva

ACTA, s-au trimis numeroase petiții semnate de milioane de oameni din (foarte probabil) toate țările europene, dar și de pe alte continente. Eu cred că, de fapt, argumentele contestatarilor (unele prea tehnice, altele prea patetice) au impresionat foarte puțini politicieni. Ceea ce i-a mișcat a fost amploarea protestul și convingerea că acesta poate fi exploatat în plan politic. Desigur, putem să vorbim de populism, dar de data aceasta a fost cu folos.

Istoria documentului începe prin 2009, când politicieni americani au încercat să “internaționalizeze” legislația privind drepturile de proprietate intelectuală sub masca unei înțelegeri comerciale. Una dintre mizele importante era protejarea câștigurilor marilor companii americane din zona divertismentului, dar și alte domenii, printre care se disting industria informatică și cea farmaceutică. Problema inițială a fost totala lipsă de transparență la elaborarea documentului. Practic, s-a lucrat în secret, toți participanții la discuțiile inițiale fiind sub amenințarea unor clauze de confidențialitate.

Fiind considerat o simplă “înțelegere executivă” în domeniul comercial (și nu o inițiativă legislativă propriu-zisă), nu avea nevoie nici de ratificarea legislativului american și nici de o dezbatere publică, așa că nici una dintre organizațiile civice cu activitate în domeniu n-a avut șansa să-și exprime punctul de vedere. Iar când primele informații “s-au scurs” și au fost publicate de Wikileaks, reacția acestora a fost virulentă și a reprezentat de fapt sâmburele protestului la scară globală.

S-a vorbit foarte mult despre amenințarea dreptului la viață privată, despre libertatea internetului, despre pericolul cenzurii, despre rolul de “poliție” proactivă rezervat furnizorilor de servicii internet și despre multe alte aspecte controversate ale documentului. Pentru că cei mai vocali oponenți au venit din zonele IT, s-a creat impresia că ACTA se referă doar la internet și s-a trecut cu vederea peste alte subiecte extrem de importante, cum ar fi cele legate de întărirea legislației cu privire la brevete, cu implicații importante în industria farmaceutică. Grupuri de activiști britanici au atras atenția că ACTA poate să ucidă oameni, pentru că firmele farmaceutice ar fi descurajate și mai mult să producă medicamente generice, care nu sunt protejate de patente. Organizația “Médecins sans Frontières” a susținut la rândul ei acest punct de vedere.

E adevărat că, datorită valului protestatar, termenii tratatului au fost îndulciți, astfel că o mulțime de “shall” (cu sensul de obligativitate) s-au transformat în “may” (cu sensul de opțional), dar se vădește că nu a fost suficient. Deși ACTA este un tratat comercial, aplicarea ar fi implicat modificări legislative, așa că omiterea unei dezbateri publice în primele faze ale redactării a fost păcatul cel mai mare. Aici merită amintit faptul că proiectele legislative americane SOPA/PIPA au fost la rândul lor respinse, dar nu trebuie să ne imaginăm că războiul s-a terminat.

Aceasta a fost doar o bătălie și, sub o formă sau alta, inițiative asemănătoare vor mai urma. Deja se pune problema unui tratat comercial între Uniunea Europeană și Canada, concretizat într-un document numit CETA (Comprehensive Economic and Trade Agreement). Acesta este mult mai amplu decât ACTA și, de fapt, cuprinde prevederile din ACTA ca un capitol. O analiză comparativă realizată de profesorul canadian Michael Geist pune față-n față textele și, dacă documentele n-ar fi de domeniu public, sigur ne-am gândi din nou la plagiat.

Realitatea este că internetul a devenit un vector politic de importanță majoră, iar după episodul Wikileaks lumea politică și-a stabilit agenda: internetul trebuie controlat. Hollywood-ul are un lobby puternic, dar senzația comună este că bat la uși deja deschise.

Pentru mai multe comentarii ale lui Mircea Sarbu vizitați
www.bmag.ro/opinii