Acord între Ungaria și Rusia asupra combustibilului nuclear. Rosatom: Acordul este susținut de către UE
Compania rusă de stat Rosatom, cu activitate în domeniul nuclear, a anunțat vineri că acordul privind extinderea centralei nucleare de la Paks, în Ungaria, a fost cnvenit între Comisia Europeană (CE) și Ungaria.
Potrivit agenției, un purtător de cuvânt al Rosatom a mai declarat că firma nu are nimic de adăugat la poziția Guvernului ungar, care a dezmințit informații de presă potrivit cărora Uniunea Europeană (UE) blochează importurile de combustibil nuclear ale Ungariei.
Ziarul Financial Times (FT) a scris în ediția de miercuri că Euratom a refuzat să aprobe planul Ungariei de a importa combustibil nuclear numai din Rusia.
Ungaria a contestat decizia, dar Comisia Europeană (CE) a susținut decizia Euratom de a respinge contractul, potrivit publicației britanice.
Un purtător de cuvânt al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a declarat vineri dimineața, într-o conferință de presă, că articolul FT este “fals și induce în eroare”. El a precizat că acest contract urmează să fie finalizat “în câteva săptămâni” și că va ține cont de observațiile Euratom.
Kovacs a subliniat totodată că prevederile din documentele respective și negocierile în curs sunt informații clasificate.
De asemenea, șeful de cabinet al premierului Ungariei Viktor Orban, Janos Lazar, a declarat că există “șanse foarte mari” ca Ungaria și Rusia să ajungă la un acord cu privire la furnizarea de combustibil nuclear pentru centrala nucleară de la Paks care să fie acceptabil pentru UE.
El a spus că participat la o întâlnire cu oficiali din cadrul Euratom, la Luxemburg, miercuri, răspunzând unei întrebări despre articolul FT, potrivit căruia acordul dintre Ungaria și Rusia privind modernizarea singurei centrale nucleare ungurești ar fi fost blocat de către UE din cauza importării de combustibil nuclear exclusiv din Rusia.
Șeful de cabinet al lui Orban a anunțat că se lucrează la o soluție în vederea garantării unei aprovizionări în siguranță cu combustibil nuclear a Ungariei și care să “permită și rușilor să participe la aprovizionare”.
Oficialul ungur a apreciat că nu este în interesul UE să blocheze modernizarea centralei de la Paks.