Achiziție în industria materialelor: gigantul american Westlake finalizează preluarea afacerilor ACI/Perplastic, cu operațiuni și în România
Grupul american Westlake Corporation, listat la Bursa din New York (NYSE: WLK), a finalizat achiziția afacerilor de compounding ale ACI/Perplastic. Tranzacția aduce sub umbrela Westlake unități de producție din România, Portugalia și Tunisia, extinzând prezența grupului pe piețele europene și nord-africane, potrivit…
Grupul american Westlake Corporation, listat la Bursa din New York (NYSE: WLK), a finalizat achiziția afacerilor de compounding ale ACI/Perplastic. Tranzacția aduce sub umbrela Westlake unități de producție din România, Portugalia și Tunisia, extinzând prezența grupului pe piețele europene și nord-africane, potrivit unui anunț al companiei.
ACI, cu sediul central în Portugalia, este activă în producția de materiale destinate în principal industriei cablurilor și conductoarelor, un segment strâns legat de proiectele de infrastructură și de cererea din zona construcțiilor și utilităților.
„Integrarea ACI în operațiunile Westlake reprezintă o aliniere strategică solidă, care oferă oportunități semnificative de a consolida în continuare divizia noastră de produse pentru locuințe și infrastructură. Această achiziție va extinde aria de acoperire a Westlake Global Compounds și va aduce în portofoliul nostru produse specializate noi și tehnologii avansate”, spune Jean-Marc Gilson, președinte și director general al Westlake.
Tranzacția a fost anunțată inițial în luna august 2025, când Westlake a intrat într-un acord pentru preluarea afacerilor ACI/Perplastic. Valoarea achiziției nu a fost făcută publică.
În urma tranzacției, Westlake își consolidează prezența în România, unde ACI operează o fabrică în Parcul Industrial Arad. În 2024, Perplastic Compounding a raportat afaceri de 128 milioane de lei și un profit net de 700.000 de lei, potrivit datelor de la Finanțe.
Westlake Corporation a raportat venituri de aproximativ 12,1 miliarde de dolari în 2024, potrivit celor mai recente date financiare publicate. Compania are operațiuni industriale în America de Nord, Europa și Asia și deservește sectoare precum construcțiile, infrastructura, ambalajele, industria auto și bunurile de consum.