Acești oameni și mașinile lor zburătoare

În ultimele luni, Donald J.Trump, candidatul la președinția americană, a fost văzut traversând țara într-un business jet tip Cessna 750 Citation X, preferat de omul de afaceri american în campanie datorită dimensiunilor reduse. În afară de acesta, Trump deține încă patru aeronave – un Boeing 757 și trei elicoptere Sikorsky, o flotă devenită parte importantă a imaginii miliardarului american. Boeingul model 757-200, pe care este scris cu litere aurii numele lui Trump, a costat 100 de milioane de dolari. Spre comparație, totalitatea avioanelor deținute de oamenii de afaceri de pe piața locală au o valoare cumulată tot de aproximativ 100 de milioane de euro. Ce și cât mai pilotează oamenii de afaceri din România?

„Zborul are multe fațete – pentru unii este un sport, acrobație, pentru alții este un mijloc de transport, în același timp reprezintă și o relaxare, dar și o pasiune – nu te urci în avion și pornești de la A la B – pilotarea unei aeronave implică pregătirea, e vorba despre o poveste, despre experiența zborului“, descrie Radu Merica, președinte al Aircraft Owners and Pilots of Romania (AOPA România) și al Camerei de Comerț Româno-Germane, experiența sa de pilot. Merica deține în prezent o aeronavă de mici dimensiuni, model Cirrus SR 20, numit și „Mercedesul avioanelor mici“. El spune că pasiunea lui pentru zbor a început în urmă cu 21 de ani, pe un aerodrom din Germania – iar de atunci și-a obținut nu doar licența de pilot în Europa, ci și în SUA și Africa.

Radu Merica povestește că a ajuns să parcurgă anual circa 150 de ore de zbor, atât în interes personal, cât și de business. „Cu avionul meu pot să plec până la Paris – dar ar dura aproximativ 6 ore și jumătate zborul, este de preferat să te deplasezi cu acest model pe distanțe de până în 1.000 km, în țară sau în țări precum Croația, Grecia, Ucraina“, explică el.

În prezent, în Registrul Unic de Înmatriculare al Aeronavelor Civile din România se regăsesc 72 avioane înmatriculate pe numele unor persoane fizice din România, potrivit asociației pe care o conduce Merica. Președintele AOPA crede însă că 50 este numărul real de avioane mici din România, excluzându-le pe cele ultraușoare, de două locuri, folosite la agrement. Parte din aeronavele persoanelor fizice din România sunt înmatriculate în afara țării, din cauza complicațiilor birocratice și a costurilor mai mari de pe piața locală, potrivit reprezentanților aceleiași asociații.

În același timp, Radu Merica observă că numărul aeronavelor private din România este mult mai mic, prin comparație, față de Cehia sau Polonia, unde pe un singur aerodrom de aviație generală sunt parcate circa 20-30 de persoane.

Un vârf al numărului de aeronave înmatriculate pe piața locală a fost atins în 2008, când a urcat la 10, iar dacă ar fi să ne ghidăm după numărul de înmatriculări ca indicator economic, în 2015 numărul aeronavelor private înmatriculate în România l-a depășit pe cel din 2008, atingând un maxim de 12. „În lume este mult mai dens traficul de aviație generală decât traficul de linie – chiar dacă aviația de linie transportă mult mai mulți pasageri, mișcările sunt mult mai dense în aviația generală. În plus, nu poți ajunge pilot de linie până când nu treci prin toate activitățile de pregătire, trebuie să acumulezi o experiență de zbor pe care o faci în cadrul aviației generale. O țară  nu poate să aibă o aviație foarte dezvoltată dacă nu are partea de aviație mică – business aviation – dezvoltată, oameni de afaceri care trebuie să ajungă repede dintr-un punct în altul și pentru care time is money“, explică Merica necesitatea dezvoltării aviației necomerciale, cunoscută și ca „aviația mică“ sau „generală“ (operațiunile de aviație civilă neremunerate, n.r.).

Unul dintre motivele pentru care acest tip de transport nu e foarte popular în rândul oamenilor de afaceri din România este lipsa infrastructurii, potrivit președintelui AOPA. „În Germania, unde infrastructura rutieră este mai dezvoltată, infrastructura de zbor este la fel de dezvoltată; la noi, deși nevoia de un mijloc de transport alternativ este mai mare, costurile legate de infrastructură sunt mai mari.“ În prezent, în afară de cele opt aeroporturi internaționale (Băneasa, Arad, Timișoara, Sibiu, Henri Coandă, Baia Mare, Avram Iancu – Cluj-Napoca, Mihail Kogălniceanu – Constanța) și cele șapte aeroporturi naționale (aeroportul Craiova, Iași, Oradea, Satu Mare, Ștefan cel Mare – Suceava, Transilvania – Târgu-Mureș, Delta Dunării – Tulcea, Tuzla), în România există încă opt aerodromuri și 11 heliporturi certificate. „Densitatea de aerodromuri în România este mult sub media europeană.

Aparent avem multe aeroporturi internaționale, însă nu avem decât două aerodromuri certificate, deși numărul de mișcări de aviație generală este la fel de mare ca numărul de mișcări de linie. (…) Nu știu dacă există vreun aeroport național cu hangar în România, în timp ce pe toate aeroporturile din Europa există spații de hangare.“ Merica explică necesitatea unor proceduri de aviație generală cu zone clar delimitate și oferă ca exemplu cazul aeroportului Băneasa: „Băneasa se confruntă cu o indecizie între păstrarea statutului dedicat aviației generale și întoarerea la operatorii de linie. Ca efect al acestei indecizii se confruntă cu o problemă de infrastructură, se plătesc taxe de handling, de pildă, ceea ce nu este necesar“.