Acestea sunt cele mai inovatoare companii din România
Ce este inovația și de ce suntem inovatori modești? Cum e posibil ca, în pofida dezvoltării sectorului IT, România să se numere printre țările cu cel mai redus nivel de inovație? Care sunt motoarele care catalizează apariția inovațiilor? Care este…
Ce este inovația și de ce suntem inovatori modești? Cum e posibil ca, în pofida dezvoltării sectorului IT, România să se numere printre țările cu cel mai redus nivel de inovație? Care sunt motoarele care catalizează apariția inovațiilor? Care este gradul de interes al companiilor de pe plan local pentru inovație în comparație cu alte piețe? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care au răspuns participanții la ediția din acest an a conferinței Cele mai inovatoare companii din România, proiect ajuns la a treia ediție.
Proiectul Celor mai inovatoare companii din România a fost inițiat de fostul redactor-șef al publicației, Dorin Oancea, care observa, în baza unor informații de la Institutul Național de Statistică, cum una din cinci companii din România a implementat, în perioada 2010-2012, un produs sau un proces nou, o metodă de organizare sau de marketing nouă.
Edițiile anterioare ale proiectului au reunit inovații dintre cele mai diverse: de la compania cu un singur angajat, a unui tânăr care rezolvase o problemă cât se poate de importantă pentru companii, facilitându-le acestora accesul la bazele de date ale Ministerului Finanțelor, la companii care au reinventat banalul plic și au redus astfel cheltuielile legate de corespondență cu 30%. Sau soluții software care asigură comunicarea dintre medic și pacient la distanță, un simulator 3D conceput la Timișora, care pregătește operatorii fabricii înainte ca aceștia să înceapă să lucreze efectiv în producție, sau o școală de formare profesională în domeniul IT, gratuită și unde nu se cer diplome sau rezultate la bacalaureat, dar care are cel mai ridicat grad de dificultate la admitere din România.
Pentru 2016 cele mai inovatoare companii din România alese de Business Magazin sunt următoarele:
Lecții de antreprenoriat pentru studenți
Spălătoria inteligentă din Brașov
Școala virtuală a angajaților din companii
Primii pași ai orașului inteligent
Tehnici de lean start-up în crearea și lansarea produselor noi
Hypervisor Introspection (HVI) – prima soluție de securitate poziționată în afara sistemului de operare
Woogie, asistentul personal al copiilor
Implementarea Kaizenului în fabrică
Video la dispoziția clientului
Portofel „made in Romania”
Banking și cumpărături la un click distanță
Lemet – O nouă categorie de produse
Arhivă electronică direct corelată cu platforma Lagermax
Rolul IoT în programele de training
Proiectul care va schimba profund relația dintre proprietar și chiriaș
Inovație în reciclare
Premieră în tehnologia de ambalare din România