Această tristețe care ne copleșește

Ideea cu pragul îmi aparține, dar chestiunea cu tristețea este serioasă: un psiholog și un sociolog, Schellenberg și von Scheve, au făcut un studiu despre muzica pop a ultimilor 50 de ani și au descoperit că hiturile din Top 40 au devenit din ce în ce mai lungi, din ce în ce mai lente și din ce în ce mai triste. Versurile sunt din ce în ce mai preocupate de sine, cu tente din ce în ce mai negativiste, iar emoțiile transmise devin tot mai ambigue.

Cei doi au studiat hiturile apărute din 1965, anul când Stones au scris “Satisfaction”, până în 2009 și spun că în timp muzicienii au folosit tot mai mult modurile minore, pe care cei mai mulți ascultători, inclusiv copiii, le asociază cu tristețea. Pentru amatorii de numere, în a doua jumătate a anilor ’60 85% din cântecele aflate în top erau scrise într-un mod major – vesele și antrenante, cam ca Macarale al fraților Grigoriu, în timp ce în 2005 – 2009 procentajul scade la 43,5%.

Și nu, nu este o consecință a crizei, pentru că în cifre absolute cei din anii ’90 erau triști rău, mai rău decât în prezent. Dat fiind că Top 40 se bazează pe preferințe, nu cred că muzicienii au devenit mai triști, ci, de fapt, gusturile publicului s-au modificat. Babyboom-erii, Generația X, Generația Y, Generația Internet sau Z sau cea mai recentă, Generația conectată sau AO (Always On), au devenit din ce în ce mai triste. Cum tristețea este un sentiment complex, nu i-aș da acestei schimbări o conotație negativă; să spunem că generațiile au devenit, în timp, mai nuanțate și mai sofisticate.

Tabloul săptămânii se leagă de tristețe, este “Mater Dolorosa” pictată de Dieric Bouts (1415 – 1475), un ins care este încadrat de specialiști în ceva care se cheamă “primitivii flamanzii”, iar de nespecialiștii ca mine în “artiști care văd și pictează emoțiile”. Bouts a fost un maestru al emoțiilor și al expresiilor, iar Madona alăturată nu face decât să confirme aceasta. Cui îi place îi recomand și “Pietà ” de la Luvru sau “Capul Sf. Ioan Botezătorul” de la Muzeul Național din Varșovia.

Într-un excepțional articol despre modul în care trebuie privit un tablou, profesorul și criticul de artă James Elkins deslușește modul în care tristețea poate fi receptată. Elkins a făcut o adevărată pasiune pentru “Mater Dolorosa” a lui Bouts, un tablou care i-a făcut pe privitori, la rândul lor, să lăcrimeze, iar articolul și cărțile lui Elkins sunt pe internet.Așa că n-ar mai fi multe de spus: dacă sunteți triști, să știți că așa este și generația. Ascultați muzică și priviți un tablou, pentru ca și generațiile următoare să poată fi și ele, la rândul lor, triste.