Home Actualitate Accidentul de la Cernobîl, așa cum s-a î...
Actualitate

Accidentul de la Cernobîl, așa cum s-a întâmplat

Am început să urmăresc Chernobyl cu așteptarea unui serial care să descrie, în „stil american”, accidentul din ’86 și diverse teorii ale conspirației. Am avut însă parte de o uriașă surpriză.

Accidentul de la Cernobîl, așa cum s-a întâmplat
Accidentul de la Cernobîl, așa cum s-a întâmplat · Foto: Business Magazin

Noua miniserie a celor de la HBO, împărțită în cinci episoade, relatează evenimentele din timpul și de după accidentul survenit la centrala nucleară de la Cernobîl.
Producătorii au făcut o alegere curajoasă, și anume aceea de a folosi efecte vizuale care să dea impresia unui serial cu buget mic; nu este cazul, pentru că cei de la HBO au investit destul de mult în Chernobyl, dar au reușit astfel să întărească senzația că ești „prins“ în acea perioadă.
Nivelul de acuratețe al celor prezentate e uimitor – am verificat unele detalii după vizionarea primului episod pentru a mă asigura că sunt cele corecte – iar asta cântărește destul de mult. Sunt multe alte seriale (Knightfall, care descrie ultimii ani ai templierilor, e un exemplu în acest sens) care pleacă de la un fapt real și denaturează apoi întreaga desfășurare a evenimentelor pentru a putea oferi elemente cât mai spectaculoase spectatorului. Chernobyl evită exact această capcană: ne arată exact ceea ce s-a întâmplat în orele și zilele de după dezastrul din Ucraina.
Primul episod începe exact la momentul exploziei – ora 1.23 dimineață, în ziua de 26 aprilie 1986. Secvențele arată atât reacția celor din interiorul centralei, care au refuzat să creadă că reactorul a explodat, cât și a celor din orașul Prîpeat, din apropiere, care au stat să privească incendiul de parcă ar fi fost un spectatol. Unele imagini sunt extrem de violente, altele tensionate; toate duc însă „greutatea“ dezastrului umanitar care avea să urmeze.
Actorii prezenți în serial nu sunt unii cu cărți de vizită impresionante, „ancorele” fiind Jared Harris și Stellan Skarsgård.
Trebuie să insist pe realism, pentru că acesta e punctul forte al serialului; oamenii din spatele camerei vor să îți dea senzație că ești acolo, că simți trăirile personajelor atunci când realizează magnitudinea accidentului – și, în cele mai multe cazuri, reușesc acest lucru. Un alt aspect interesant este lipsa coloanei sonore – nu sunt folosite sunete care să amplifice sentimentele de teamă ale spectatorului, ci doar unele care ar fi putut exista și la acel moment – sunetul produs de foc sau de bucățile de granit care se prăbușesc în apropierea reactorului.
Deși au apărut până acum doar două episoade din cele cinci ale miniseriei, Chernobyl pare a fi una dintre cele mai bune producții TV ale anului. E un eveniment pe care nu trebuie să îl ratați.
Nota: 9/10

Chernobyl
Creator: Craig Mazin
Distribuție: Jared Harris, Stellan Skarsgård, Paul Ritter
Data lansării: 6 mai
Număr sezoane: 1
Număr episoade: 5
Disponibil pe HBO, HBO Go

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună