Abundență de finanțări: de unde pot lua IMM-urile bani pentru dezvoltare
Fie că se numesc Garant Construct, IMM Prod, Rural Invest, Innovation, IMM Invest, StartUp Nation sau fonduri europene, opțiunile pe care le au IMM-urile pentru a se finanța sunt tot mai ofertante.
♦ Băncile se arată deschise să susțină dezvoltarea acestor categorii de companii, cu afaceri până în 50 de milioane de euro anual, așa că tot ce le mai trebuie antreprenorilor este să aibă nervi suficient de tari încât să treacă prin hățișul birocrației pentru a accesa banii ♦ Dincolo de programe guvernamentale și de bănci, IMM-urile se pot folosi și de inițiativele private pentru a-și finanța dezvoltarea.
Fie că se numesc Garant Construct, IMM Prod, Rural Invest, Innovation, IMM Invest, StartUp Nation sau fonduri europene, opțiunile pe care le au IMM-urile pentru a se finanța sunt tot mai ofertante. Băncile se arată deschise să susțină dezvoltarea acestor categorii de companii, cu afaceri până în 50 mil. euro anual, așa că tot ce le mai trebuie antreprenorilor este să aibă nervi suficient de tari încât să treacă prin hățișul birocrației pentru a accesa banii.
La jumătatea lunii iulie 2022, de exemplu, a fost lansată cea de-a treia ediție a programului Start-Up Nation, unde pot aplica antreprenorii care doresc să se dezvolte, având posibilitatea de a obține fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei. Înscrierile se fac exclusiv online, până la începutul lunii septembrie 2022.
Un program nou pentru IMM-uri, care se adresează însă doar celor din domeniul construcțiilor, este Garant Construct, la care s-au înscris până acum câteva zeci de companii. Banii solicitați vizează capital de lucru și/sau pentru investiții. Programul se adresează atât IMM-urilor, cât și unităților administrativ-teritoriale. Finanțarea poate ajunge până la 10 milioane de lei per beneficiar.
Plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate organizațiilor eligibile este de 2,5 mld. lei, din care 1,25 mld. lei pentru Subprogramul de susținere a proiectelor de investiții pentru IMM-urile din sectorul construcții și 1,25 miliarde de lei pentru Subprogramul de susținere a proiectelor de investiții de scară mică pentru UAT-uri. Jumătate din valoarea acestor plafoane este alocată Fondului Român de Contragarantare de Ministerul Finanțelor, ceea ce înseamnă câte 625 mil. lei pentru fiecare subprogram. Cealaltă jumătate poate fi accesată prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Garant Construct este unul dintre cele patru noi programe de finanțare a mediului de business propuse de guvern la începutul acestui an, alături de Rural Invest (pentru finanțarea afacerilor din mediul rural), IMM Prod (pentru industrializarea economiei) și Innovation (pentru invenții și inovații), cu o valoare totală de 7,5 mld. lei. Acestea continuă în paralel cu IMM Invest și Agro IMM Invest, care au 10 mld. lei pentru 2022.
În ceea ce privește programul IMM Invest, acesta s-a încheiat pe 30 iunie cu un bilanț istoric de 60.000 de garanții acordate, în valoare de 40 mld. lei, credite acordate de 21 de instituții financiar-bancare. Dintre cele 60.000 de garanții acordate, 85% au fost pentru capital de lucru, iar 15% pentru investiții. O nouă variantă a programului așteaptă aprobare de la Comisia Europeană.
„Pe platforma IMM Invest avem înregistrate peste 10% din mediul de afaceri activ din România, 137.000 de firme s-au înregistrat și au solicitat o garanție sau unul dintre programele noastre. Mergem mai departe cu IMM Invest Plus până la 30 decembrie 2022, urmând ca, în funcție de decizia Comisiei Europene dacă se va prelungi acest cadru temporar, să prelungim și noi“, spunea recent Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM, în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2022. El este de părere că IMM Invest a ajutat la bancarizarea IMM-urilor, deoarece programul a început când una din patru firme era bancabilă, ajungându-se în punctul în care, în 2021, una din două IMM-uri a devenit bancabilă.
De altfel, programele guvernamentale sunt cele care susțin creșterea în ceea ce privește volumul de credite noi acordate în prima parte a acestui an. De pildă, în martie 2022 băncile de pe piața românească au acordat companiilor credite noi de 5,2 mld. lei, în creștere cu 549 mil. lei, adică 12%, față de nivelul din martie 2021.
„Este momentul oportun pentru IMM-uri să se crediteze în cadrul acestor programe guvernamentale“, spunea recent Mădălina Teodorescu, vicepreședintele First Bank.
În același timp, creșterea prețurilor a adus o serie de schimbări în piață, care pot influența în sens negativ evoluția IMM-urilor, având în vedere majorarea costurilor de exploatare. Alți reprezentanți din mediu bancar sunt însă de părere că IMM-urile pot rezista la o recesiune.
„Ultimii doi ani au demonstrat clar o capacitate de adaptabilitate, de agilitate din partea IMM-urilor, care ar putea fi atinsă cu greu de o companie mare. Acolo nivelul de robustețe este altul și le dă capacitatea de a parcurge etape sau situații critice“, spunea recent Felix Daniliuc, director departament IMM în cadrul BRD – Groupe SociÈtÈ GÈnÈrale, în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2022.
Tot ca o formă de susținere a afacerilor mici și medii a luat naștere și Stup, un proiect al Băncii Transilvania care își propune să faciliteze accesul antreprenorilor la sfaturi și experiențe ale oamenilor cu experiență în business, vizând toți antreprenorii, nu doar clienții băncii.
„Stup nu e doar un loc de întâlnire, deși poate să fie și asta. Dar în primul rând este despre cum poți să faci lucruri, să înființezi o firmă, să-ți iei prima soluție de contabilitate, despre cum să obții sfaturi, despre alegeri care par simple, dar sunt complicate la început“, spune Tiberiu Moisă, vicepreședinte al Băncii Transilvania.
Dincolo de programe guvernamentale și de bănci, IMM-urile se pot folosi și de inițiativele private pentru a-și finanța dezvoltarea. Există, potrivit unei analize ZF, cel puțin zece inițiative – fie că e vorba de grupuri de investiții, de entități de tipul family office sau de fonduri – care pun la bătaie împreună peste 100 de milioane de euro pentru a dezvolta IMM-urile românești cu potențial mare de creștere. Frații Dragoș și Adrian Pavăl – fondatorii Dedeman, Dan Șucu – cel care a creat acum aproape trei decenii Mobexpert, și Sacha Dragic – omul de afaceri care a înființat în 2008 grupul Superbet sunt câțiva dintre oamenii de afaceri ce pun la bătaie milioane de euro pentru a susține companii locale aflate la început de drum.†Cea mai recentă inițiativă le aparține lui Doru Lionăchescu (BT Capital Partners), Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu (One United).
Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM:

Pe platforma IMM Invest avem înregistrate peste 10% din mediul de afaceri activ din România.
Tiberiu Moisă, vicepreședinte al Băncii Transilvania:

Stup nu e doar un loc de întâlnire, deși poate să fie și asta. Dar în primul rând este despre cum poți să faci lucruri, să înființezi o firmă, să-ți iei prima soluție de contabilitate, despre cum să obții sfaturi, despre alegeri care par simple, dar sunt complicate la început.
Mădălina Teodorescu, vicepreședintele First Bank:

Este momentul oportun pentru IMM-uri să se crediteze în cadrul programelor guvernamentale.
Și cei mari au fost mici
Sfatul lui Horațiu Țepeș, fondatorul producătorului de acoperișuri Bilka din Brașov, cu afaceri de peste 1 mld. lei, pentru antreprenorii care dețin IMM-uri: „Mediul de business din România este încă la început, motiv pentru care un sfat ar fi ca orice antreprenor la început de drum să treacă peste neajunsurile mediului politic și economic și să vadă multele oportunități de business pe care România le oferă. Această abordare este cu atât mai importantă în această perioadă economică incertă. Istoria ne-a arătat companii care au ieșit mai puternice dintr-o criză economică. Un alt sfat care trebuie să fie regulă în business este ca un antreprenor la început de drum să pună accent pe implicare, responsabilitate și atenție la fiecare nivel al businessului. Performanța vine din implicare, soluțiile la probleme vin din responsabilitatea față de activitate și dezvoltarea sănătoasă din atenția acordată fiecărei situații, fiecărei oportunități. Și – foarte important – banii să fie doar o consecință a tuturor acțiunilor oamenilor din companie, nu obiectivul principal.“