A renunțat la 12 ani pe care i-a investit pentru o carieră în armată și și-a reluat studiile în Franța. Acum conduce 23 de centre comerciale în România

Tânărul care a renunțat la 12 ani pe care i-a investit pentru o carieră în armată și și-a reluat studiile în Franța la 26 de ani, deși absolvise Academia Militară în România, a anunțat la interviul de angajare ca vânzător part-time, într-un oraș francez, că în cinci ani va ajunge director general al filialei din România. Deși declarația părea nebunească, parcursul carierei sale a urmat întocmai proiecția de la acel moment.

De cel puțin două ori în cariera sa i s-a spus: „E perfect, dă-i bătaie“, o dată pentru a învăța o prețioasă lecție de management, deși a greșit, iar a doua oară în momentul în care directorul de dezvoltare al Decathlon l-a întrebat cum va face el să deschidă primul magazin al rețelei din România. Mult mai des, acum, le spune celor din echipa sa: „E perfect. Dă-i bătaie!“. Tatian Diaconu conduce Immochan România, are în echipă 44 de oameni și este responsabil de activitatea a 23 de centre comerciale, de trei ori mai multe decât plănuiseră strategii de la Paris pentru trei ani de activitate.

Păstrez încă la mine în calculator ceea ce francezii numesc Scrisoare de Misiune, un concept care nu prea are corespondent în română“, spune Tatian Diaconu, care la 37 de ani este la cârma Immochan România, divizia imobiliară a grupului Auchan. În România Immochan a fost înființată în februarie 2012, iar în „foaia de parcurs“ primită de la strategii de la Paris „scrie că în trei ani voi avea o echipă de opt oameni și un portofoliu de trei centre comerciale“, spune, ușor amuzat, Tatian Diaconu, un manager jovial și energic, pasionat de sport în viața privată.

Acel plan a fost depășit demult; la trei ani și jumătate de la începerea activității sale în România, Immochan are 45 de oameni și administrează 23 de centre comerciale. „Nimeni n-a știut că Immochan România se va dezvolta atât de repede“, spune Diaconu, făcând referire la achiziția hipermarketurilor Real de către Auchan. Ca urmare a acestei tranzacții, în portofoliul Immochan au intrat și galeriile comerciale cumpărate de grupul Auchan. Despre această achiziție, Diaconu afirmă că „a fost o oportunitate de piață pe care la momentul venirii mele nici șeful meu nu a anticipat-o“. Tot el spune că dacă ar fi fost pus să descrie evoluția companiei pe plan local, deși este ambițios și are o imaginație bogată, nu și-ar fi închipuit un ritm de dezvoltare așa de rapid.

În toamna acestui an a fost finalizată achiziția de către Auchan a 20 de hipermarketuri Real de la grupul german Metro, inclusiv a spațiilor în care funcționează o parte din magazine și galeriile comerciale atașate. Valoarea de 257 de milioane de euro plasează preluarea pe primul loc în topul tranzacțiilor de anul trecut și cea mai importantă din piața românească de retail de până acum. În prezent, Auchan România are în proprietate 70% din spațiile rețelei sale de magazine, iar de administrarea acestora se ocupă Immochan. Compania a dezvoltat pe parcursul ultimilor trei ani și două proiecte de anvergură: spațiul comercial Auchan din Drumul Taberei (București), inaugurat la finalul anului trecut, precum și Coresi Shopping Resort din Brașov, deschis în martie 2015. Valoarea investițiilor cumulate în cele două proiecte este de 120 de milioane de euro.

DE LA AVIAȚIE LA COMERȚ

„Unele lucruri s-au întâmplat fără să le planific prea mult“, povestește Diaconu, care s-a pregătit încă de mic copil pentru o meserie pe care nu o practică. Este pasionat de aviație și și-a dorit să fie pilot de avion. A construit în copilărie atât de multe machete încât a crezut că într-o zi va zbura și el cu avionul; pentru a-și împlini visul, a urmat latura militară a învățământului, cu un parcurs tradițional, începând cu liceul militar și apoi cu academia de profil. Dar mama sa nu a fost de acord, la înscrierea la academie, să semneze un formular prin care statul român era absolvit de responsabilitate în cazul în care studentul sau aviatorul Tatian Diaconu ar fi pățit ceva. A mers totuși la Academia Militară din Sibiu, dar pe ceea ce el însuși numește „latura mai cuminte, cel puțin inițial, academia trupelor de uscat“.

A ales apoi specializarea de parașutiști, gândindu-se că dacă nu poate să piloteze un avion, mai întâi se urcă în el și apoi vede ce se mai poate face. „Intrat la academie, mă vedeam deja cu bastonul de mareșal în raniță și n-am reușit să-l iau decât pe cel de sublocotenent, la terminarea academiei. Viața m-a împins, oarecum, să părăsesc România, dar nu într-un stil clasic, cum o fac cei mai mulți.“ A hotărât să-și urmeze soția, plecată în Franța într-un proiect profesional personal. Momentul, pe care îl consideră cel mai complicat din întreaga sa carieră, a însemnat „o ruptură considerabilă pentru mine; fusesem oarecum un produs al armatei române și o făcusem din pasiune. Vreo 3-4 luni chiar îmi părea rău după ceea ce lăsasem în urmă. Dar până la urmă a fost o decizie asumată, iar acum, privind în urmă, sunt sigur că a fost bună. Dar la acel moment a fost greu de luat și digerarea ei a durat mult.“

A ajuns în Franța, în orașul Le Havre, pe coasta Normandiei, în februarie 2002, într-un context stabil, pentru că soția avea un loc de muncă, aveau locuință și mașină, tot ce le trebuia; el însă nu avea o idee prea clară despre ce va urma. Într-o discuție cu un prieten, înaintea plecării, a fost întrebat ce o să facă în Franța. A răspuns franc că nu știe, „dar până la urmă cât de complicat să fie acolo să nu mă descurc?“.

Ulterior, după ce a trăit 2-3 ani în Franța, răspunsul ar fi fost complet diferit. A descoperit ușor-ușor sistemul francez, care își proteja rezidenții; cum la acel moment Uniunea Europeană nu includea și țara noastră, iar românii erau tratați ca fiind extracomunitari, apăreau toate problemele de rigoare, având dificultăți de pildă în obținerea actelor. A căutat un loc de muncă, dar a descoperit repede că era foarte complicat să se angajeze, iar singura soluție pentru a nu rămâne acasă drept soțul soției a fost să meargă la facultate; avea 26 de ani, dintre care cinci petrecuți la academie și „în niciun caz nu-mi mai ardea de facultate“. Acum spune că a fost una din deciziile majore luate, deși inițial a vrut să își echivaleze diploma de studii din țară. Un decan i-a replicat că acest lucru nu este posibil, pentru că „voi, în România, cumpărați diplome“.

Nu avea argumente pentru a-l contrazice la acel moment și s-a înscris la facultate, la tehnici de comerț, sfătuit de un prieten întâlnit acolo, care i-a spus că i se potrivește. Experiența de student în Franța i-a prins bine pentru că avea în preajmă colegi mai tineri, unul dintre ei cu aproape zece ani („diferență de vârstă destul de marcantă“), dar maturitatea i-a permis să înțeleagă diferența de mentalitate dintre generații și să învețe rapid franceza. Asta cu toate că la plecarea din România era încredințat că știe destul de bine limba.

A făcut doi ani de facultate, moment în care a primit prima diplomă, așa cum permite sistemul francez, și s-a întors, „într-un spirit de revanșă ușor oltenesc“, către persoana care refuzase inițial să-i echivaleze studiile. I-a arătat rezultatele sale și alți doi ani de facultate i-au fost echivalați, fiind admis la master.