A preluat în 2009 afacerea Vinexpert și a triplat rețeaua în plină criză

Nu vă spun cât am investit până acum. Dacă vă spun, citește soția mea și ne certăm.“ Florin Bejan, proprietarul rețelei de magazine de vinuri premium Vinexpert, nu vorbește ușor despre cifrele afacerii sale, dar este exuberant când începe să descrie un vin bun și când explică despre cât de important este să-l asociezi cu mâncarea potrivită. În 2009 prelua o afacere care număra două magazine în București, iar astăzi vinde peste 12.000 de sticle de vin premium pe lună, într-o rețea care numără șase magazine proprii și o franciză.

„Eram client fidel al magazinului înainte de 2009. Mă știam de ceva timp și cu Cătălin Păduraru (unul dintre fondatorii Vinexpert – n.red.). Mergeam, cumpăram una-alta, când la un moment dat am auzit de oportunitatea asta, printr-un prieten comun. El îmi spusese că afacerea ajunsese la un plafon de dezvoltare și căutau un potențial partner“, povestește Bejan într-o după-amiază de mai, în wine bar-ul din Calea Victoriei, cea mai recentă investiție a companiei, care a costat 200.000 de euro.

„Eu am avut întotdeauna două hobby-uri: discurile pe vinil și să cunosc vinul. Dar hobby-ul e una, iar businessul e alta“, spune proprietarul Vinexpert, menționând că, după estimările lui, afacerea ar trebui să ajungă în 2015 la 2 milioane de euro, cu aproape 40% mai mult decât atunci când a preluat-o. Împărțită la un bon mediu de 50 de lei, valoarea se traduce în circa 150.000 de sticle vândute anual. Trendul este de creștere, iar anul viitor ar putea egala cea mai bună performanță de până acum, din 2011, dar antreprenorul se menține rezervat. „Nu e un business simplu. Lumea crede că e cool acum să faci un wine bar, dar e o afacere complexă. Dacă nu ești pregătit să susții măcar un an de zile locația, mai bine îți vezi de altă treabă“, argumentează Bejan.

Piața de vinuri premium din România „e foarte arătoasă”, după cum o descrie proprietarul Vinexpert, dar are o pondere destul de mică în total. Estimările pesimiste, precum cele ale lui Bejan, o plasează la circa 10-12% din total, în timp ce versiunile optimiste urcă până aproape de 20%, respectiv echivalentul a 20‑40 de milioane de euro. O sticlă de vin bun poate ajunge la câteva sute de lei, dar de fapt prețul de plecare este mult mai jos, explică și exemplifică Florin Bejan: „Noi avem un vin argentinian, Malbeq, cu un scor Parker de 88 de puncte (din 100 posibile – n.red.), care se vinde la raft cu 38 de lei sticla. Anul trecut a fost desemnat vinul anului. Sunt multe vinuri bune și accesibile care provin din Lumea Nouă, din țări ca Argentina sau Chile“. Rafturile Vinexpert numără „câteva mii de etichete“, provenind de la circa 100 de podgorii din străinătate, dar și de la 20 de podgorii din România.  În termeni de preferințe, cele mai căutate soiuri de vin premium sunt Sauvignon Blanc, rozé din regiunea Provence și Languedoc, iar, dintre vinurile roșii, etichete din Franța, Argentina și Chile.

„La noi în țară, zona de producători premium a fost foarte rarefiată, dar acum e zona care promite cel mai mult, din punctul de vedere al calității. Acum găsești podgorii bune peste tot. La un moment dat lumea suferea de sindromul «Dealu Mare»: toate vinurile bune se făceau la Dealu Mare. Din fericire, s-a rezolvat asta, iar acum găsești vinuri bune peste tot“, spune Bejan. Podgoriile românești au beneficiat înainte de aderarea din 2007 de fonduri de preaderare pentru reconversia plantațiilor de viță-de-vie în soiuri nobile, iar proprietarul Vinexpert consideră că România începe să culeagă în prezent adevăratele roade ale acestui proces: „O viță-de-vie își arată roadele adevărate după 5-7 ani. După părerea noastră, va începe o perioadă de supraproducție“.

Ce le lipsește însă podgoriilor românești este tradiția în procesul de fabricație a vinului. Dacă în Franța foarte mulți producători de vin continuă de fapt afacerea de familie pornită în urmă cu mai multe generații și reușesc astfel să aibă o viziune clară asupra modului cum se vor coace strugurii an de an, în România sincopa comunistă i-a forțat practic pe cultivatorii din prezent să o ia de la zero. România are circa 180.000 de hectare de viță-de-vie plantată, la fel ca Chile, însă cea mai mare meteahnă a pieței locale este fragmentarea foarte mare a parcelelor, ceea ce face dificilă exploatarea corespunzătoare a potențialului viticol. „La noi nu e ca în Burgundia. Acolo, dacă te costă 1,5 milioane de euro hectarul de teren, îți permiți să ții o podgorie pe șase hectare. Aici ce să faci cu șase hectare?“, întreabă retoric Bejan.

„Avem un contract cu un producător din regiunea Provence care face vinuri rozé de aceeași calitate de 250 de ani, în aceeași familie. În România nici nu poți vorbi de așa ceva. Am avut o perioadă de 50-60 de ani în care Partidul (Comunist – n.red.) cerea volume: cum era la porumb, așa și la vița-de-vie. Pe ei îi interesa să facă volume. N-a avut nimeni nicio emoție în privința calității. Sunt legende despre marele vin pe care-l bea Ceaușescu, dar sunt doar legende“, opinează managerul, care își păstrează pesimismul când vine vorba despre evoluția pieței: „E o bălteală. Credem că avem creștere economică, dar eu n-am regăsit-o în compartamentul unor consumatori care câștigă totuși peste medie. Tendința a fost de creștere până undeva în 2011-2012, dar în momentul de față aș spune că e de fapt ponderată. Motivele se leagă de criza economică prelungită, realitatea este că încă n-am scăpat de ea“.

Ce s-a schimbat totuși este comportamentul mai educat al consumatorilor români. Călătoresc mai mult, uneori își aleg traseul de vacanță în funcție de circuitul viticol, când revin în țară vor să retrăiască experiența de degustare din concediu și majoritatea dintre ei asociază vinul cu un fel de mâncare. „Lumea se ghidează și după preferințele culinare. Ar fi cel puțin obscen să bei un Sauvignon Blanc dacă inviți prietenii la o friptură de miel. Cei mai mulți clienți vin și ne spun, am o petrecere, cam ăsta e meniul, ce ne recomandați?“, spune cu plăcere omul de afaceri.
O altă schimbare pe piață vine dinspre o categorie nouă de consumatori, spune Bejan, și anume tinerii de peste 20 de ani: „Ce e interesant la categoria asta e că preferă vinul în loc de bere și shot-uri, pentru a se deosebi de alte categorii de tineri de aceaași vârstă. Nu e nimic rău în asta, dar e un trend, așa, ușor snob. Important e că, dacă ajung unde trebuie, încep să învețe cât de cât despre vin și asta e foarte bine“.