Home Actualitate A opta zi de proteste. Câteva sute de ma...
Actualitate

A opta zi de proteste. Câteva sute de manifestanți în Piața Universității (VIDEO)

Deși în Piața Universității a început ploaia, manifestanții au continuat să sosească și vineri în Piața Universității din București, în a opta zi de proteste contra președintelui Traian Băsescu și a guvernului Boc.

A opta zi de proteste. Câteva sute de manifestanți în Piața Universității (VIDEO)
A opta zi de proteste. Câteva sute de manifestanți în Piața Universității (VIDEO) · Foto: Business Magazin

Manifestanților li s-au alăturat și cadrele didactice care au protestat anterior, timp de o oră, la Ministerul Educației. Sindicatele profesorilor reclamă faptul că ministrul Educației, Daniel Funeriu, plătește foarte greu pentru naveta cadrelor didactice, în timp ce el face naveta la Paris pe banii românilor, iar elevii obișnuiți beneficiază doar de 2,3 la sută din PIB, în timp ce copiii demnitarilor merg la studii în străinătate.

Conform MEDIAFAX, manifestanții au scandat “Jos Băsescu” și “Monarhia salvează România” și au afișat bannere pe care scrie, printre altele, “Băsescu egal Ceaușescu”, “Băsescu și Boc v-au mințit, românii au sărăcit”, “Diaspora, trezește-te”, “Fie iarnă, fie vară, până pleci noi stăm afară”, “Români, toată țara vă așteaptă în Capitală”, “Nu mai putem răbda până vă judecă istoria, semnat Ciumpalacii”, “Ciumpalaci din toate țările, uniți-vă”, “Pierdut clasă politică, o declar nulă”, “Vai de tine Românie, stat de drept în agonie, condusă de mitocani, de slugoi și hoțomani”, “Traian, lasă-ne, du-te pe insula Elena”, “Schimb salariul de profesor cu salariul de parlamentar (șpaga inclusă)”, “Pierdut guvern și președinte, îi declar nuli”.

S-a scandat inclusiv “Avem gabori civili printre noi” – aluzie la ideea că forțele de ordine și-au trimis oameni să supravegheze manifestația deghizați în civili.



Protestele au continuat să strângă sute de oameni și la Iași, Arad, Cluj, Sibiu, Târgu-Mureș, Focșani, Bistrița, totalul raportat pentru vineri de Jandarmerie la scară națională fiind de peste 3.000.

Premierul Boc a fost la Cotroceni, pentru discuții cu președintele Băsescu despre strategia de comunicare a PDL în fața protestelor. La discuții au participat președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, și cel al Senatului, Vasile Blaga, precum și ministrul de interne Traian Igaș. PDL a comunicat că la întâlnire a fost prezent secretarul general al Partidul Popular European, Antonio Lopez.

În cursul zilei de vineri au apărut primele declarații favorabile protestelor din partea unor fruntași PDL. Ministrul dezvoltării, Elena Udrea, a afirmat că ea consideră nemulțumirile oamenilor din stradă drept “perfect justificate”, iar europarlamentarul Monica Macovei a afirmat că “se regăsește” în anumite revendicări ale protestatarilor, respectiv cele care reclamă corupția din politică.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună