Home Actualitate A murit unul dintre ultimii dictatori ai...
Actualitate

A murit unul dintre ultimii dictatori ai lumii

Președintele Uzbekistanului, Islam Karimov, a murit în urma unui atac cerebral la vârsta de 78 de ani, au declarat pentru Reuters, trei surse diplomatice. "Da, a murit", a spus una dintre surse. Islam Karimov a fost spitalizat sâmbătă, în urma…

A murit unul dintre ultimii dictatori ai lumii
A murit unul dintre ultimii dictatori ai lumii · Foto: Business Magazin

Președintele Uzbekistanului, Islam Karimov, a murit în urma unui atac cerebral la vârsta de 78 de ani, au declarat pentru Reuters, trei surse diplomatice.

“Da, a murit”, a spus una dintre surse.

Islam Karimov a fost spitalizat sâmbătă, în urma unei hemoragii cerebrale. Karimov a condus țara timp de 27 de ani, iar acum acoliții săi se bat pentru putere. Acesta nu a numit un succesor și analiștii spun că următorul conducător se va decide în spatele ușilor închise.

“Drepturile umane din Uzbekistan  nu sunt respectate. Mii de oameni sunt închiși din motive politice. Tortura este ceva obișnuit, iar autoritățile continuă să suprime opoziția”, potrivit Organizației pentru Respectarea Drepturilor Omului.

Islam Karimov a urcat în partid in epoca sovietică, devenind secretar general al partidului comunist in Uzbekistan în 1989. A rămas la putere până la declararea independenței țării în 1991, după care și-a continuat lunga domnie prin mandate prezidențiale succesive obținute după victorii zdrobitoare, în scrutine care nu au fost considerate niciodată libere de observatorii internaționali.

La un moment dat fiica extravagantă Gulnara Karimova era considerată ca fiind urmașa la tron, însă asta s-a schimbat în 2014 când a fost pusă sub arest la domiciliu de către tatăl ei. De atunci Gulnara nu a mai apărut în media, iar soarta ei este incertă. Fiul Gulnarei declarând că îi este frică că mama sa va fi omorâtă.

Fiica unuia dintre ultimii dictatori ai lumii și viața sa incredibilă. A cântat cu Iglesias, vinde bijuterii și fură milioane de dolari
Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună