A murit judecătoarea Curții Supreme a SUA, Ruth Bader Ginsburg, luptătoare pentru drepturile femeilor
Judecătoarea Curții Supreme a SUA, Ruth Bader Ginsburg, o cunoscută luptătoare pentru drepturilor femeilor, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunțat curtea. Ginsburg a murit vineri de cancer pancreatic metastatic la domiciliul ei din Washington, DC, înconjurată…
Judecătoarea Curții Supreme a SUA, Ruth Bader Ginsburg, o cunoscută luptătoare pentru drepturilor femeilor, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunțat curtea. Ginsburg a murit vineri de cancer pancreatic metastatic la domiciliul ei din Washington, DC, înconjurată de familia ei.
Ea a fost o figură proeminentă pentru liberalii din SUA. Ginsburg a fost a doua femeie care a ocupat un loc la Curtea Supremă, unde a servit pentru 27 de ani.
„Națiunea noastră a pierdut un jurist de talie istorică”, a declarat vineri judecătorul șef John Roberts, citat de BBC.
Fiind unul dintre cei patru judecători liberali, sănătatea ei a fost urmărită cu atenție. Moartea lui Ginsburg crește perspectiva ca președintele republican al SUA, Donald Trump, să încerce să își extindă majoritatea conservatoare, chiar înainte de alegerile din noiembrie.
În zilele dinaintea morții sale, Ginsburg și-a exprimat dezaprobarea puternică față de o astfel de mișcare. „Cea mai fierbinte dorință a mea este să nu fiu înlocuită până nu va fi instalat un nou președinte”, a scris ea într-o declarație adresată nepoatei sale, potrivit National Public Radio.
Senatul SUA trebuie să aprobe un nou judecător desemnat de președinte, iar liderul majorității Senatului, Mitch McConnell, a declarat vineri seară că dacă un candidat va fi înaintat înainte de alegeri, va avea loc un vot cu privire la alegerea lui Trump.
Se așteaptă ca președintele Trump să numească un înlocuitor conservator pentru Ginsburg cât mai curând posibil, au declarat surse de la Casa Albă pentru CBS News.