A lucrat toată viața în comerț și a ajuns la 37 de ani șef peste Flanco
Cu o experiență de 15 ani în segmentul electro-IT și serviciile financiare conexe acestuia, Dragoș Sîrbu este, din februarie 2014, CEO-ul Flanco Retail.
Promovarea sa la conducerea Flanco Retail, din funcția de director de achiziții, a asigurat continuitatea activităților strategice și operaționale ale companiei. Sîrbu s-a alăturat echipei Flanco în 2012, ca director de vânzări, atras de noua strategie a companiei, care pune accent pe consultanța oferită clienților în magazine. Din februarie 2013, a preluat conducerea departamentului de Product Management, unde a construit strategia de achiziții a companiei.
Întreaga sa carieră este legată de retailul electro-IT, unde a parcurs lanțul ierarhic de la consultant de vânzări la director de magazine, manager de produs, director de retail, business unit manager, director de achiziții și director general. Este absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, promoția 1999.
Dragoș Sîrbu face parte din promoția tinerilor manageri de top din 2014 și a fost premiat în cadrul galei Business Magazin. Citește în premieră alte 99 de povești de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.

Comandă acum catalogul în format electronic la prețul de 35 lei.