A fugit din România de frica comunismului, iar acum este directorul muzical al atracției turistice numărul 1 în Europa

L-am întâlnit pe Vasile Șirli în biroul său din culisele parcului Disneyland Paris, în fața unei imense console de mixaj. Lucra la retușurile finale pentru cel mai recent spectacol tip musical realizat în cadrul parcului, The Forest of Enchantement: A Disney Musical Adventure. În încăpere se află poze ale colaboratorilor săi în realizarea melodiilor din musical, iar din loc în loc sunt așezate jucării întruchipând personaje Disney. Șirli povestește în șoaptă despre marii artiști, dorind parcă să insufle interlocutorului admirația față de ei; punctează pe alocuri cu mâinile în discursul său, iar uneori reproduce ritmurile incluse în spectacol. Responsabilitatea lui în cadrul celui mai nou proiect al Disneyland Paris este de artistic music producer – „aceeași funcție ca a lui George Martin pentru Beatles”, după cum explică artistul. Din spatele unui geam de sticlă, discută cu artiștii care interpretează melodiile, punctând plusurile și minusurile performanței acestora.

Responsabilitatea de fiecare zi a  lui Vasile Șirli în cadrul parcului este cea de director muzical – printre rolurile sale se numără coordonarea muzicienilor care cântă live permanent în parc, schimbarea repertoriilor formațiilor, muzica ce se aude în toate zonele parcului, diferită în funcție de tematica respectivei zone. „Sunt responsabil de tot ce se întâmplă din punct de vedere muzical în parc și este foarte incitant pentru că trebuie să lucrezi pe planuri diferite, într-o zi lucrezi cu Ceaikovski, în altă zi lucrezi cu Elton John, iar atunci când vine Phil Collins și te complimentează pentru modul cum i-ai transformat muzica în spectacol, este extrem de plăcut.”

Șirli este angajat al Disneyland Paris de la deschiderea acestuia, în 1992, și își amintește cu lux de amănunte momentul când a fost recrutat. „M-au sunat să îmi spună că vicepreședintele artistic al Disneyland Paris voia să mă vadă și că Disney voia să creeze în Europa ceva special.” Până să ajungă aici, a fost „născut și educat” în România, după cum îi place să spună. Originar din Banat, a studiat în Timișoara, iar la 19 ani a plecat în București pentru a studia în cadrul Conservatorului (Universitatea Națională de Muzică din București în prezent). După terminarea studiilor, a lucrat vreme de opt ani ca editor la Editura Muzicală, unde a fost repartizat. În paralel, era și muzicolog, axat pe muzica bizantină, iar mai târziu a început să scrie cântece pentru teatru și cinema.

În 1980, a fost cooptat în echipa casei de discuri naționale, Electrecord, ca director artistic. „Am refuzat la început, nu mă interesa, dar au insistat colegii și profesorii mei care mi-au spus: «mai bine unul de-al nostru decât unul de-al lor».” Spune că, după angajare, a vrut să își dea demisia de acolo în fiecare an, însă a reușit să plece abia în 1984. „Mi‑a fost spus foarte discret, cu radioul foarte tare și vorbindu-mi-se în șoaptă, nu pot să accept demisia, am să vă consider în an sabatic, an fără salariu, fiindcă altfel nu mai puteți pleca din țară”, își amintește el de o discuție cu un superior. Pe atunci începuse deja să lucreze în străinătate cu artiști precum Lucian Pintilie sau Silviu Purcărete și, dacă ar fi demisionat, nu ar mai fi putut să plece. A luat decizia plecării definitive din țară în 1986, forțat de împrejurări.

„Dosarul meu a ajuns la cabinetul numărul 2, care era al Elenei Ceaușescu, care controla totul. Mi s-a spus că dacă vreau să mai am viză de plecare, să mă duc la Paris să îmi cer prelungire de viză, cu alte cuvinte, «dacă înțelegi ce vrem să spunem, nu te mai întorci»”, își amintește artistul. Și-a dorit de la început să fie freelancer și a avut numeroase colaborări, printre acestea fiind și cu PolyGram (care, după ce a fost achiziționată de compania Seagram,  a fuzionat cu Universal Music Group în 1999 n.r.). „Nu a fost greu să mă adaptez aici, mi-a fost mai ușor decât este pentru generația actuală. Reprezentanții acestei generații au mai puțină putere de luptă pentru că știu că se pot întoarce oricând acasă, pentru noi era mai ușor pentru că știam că nu avem drum de întoarcere”, explică Vasile Șirli hotărârea ce a stat în spatele carierei sale în Paris, departe de familie în primii ani.

Propunerea de la Disneyland a venit prin intermediul vicepreședintelui artistic al parcului, Jean-Luc Chopin, înainte de deschiderea atracției turistice. „Anterior, el era responsabil de departamentul de balet al operei din Paris. Era un muzician perfect la flaut, avea o ureche perfectă, era un profesionist excelent în management, dar și artistic”, îl descrie Șirli. El nu a acceptat de la început propunerea, însă o clauză din contractul său care îi oferea libertatea de a lucra și pentru proiecte din afara parcului l-au motivat de fapt să înceapă să lucreze la Disneyland Paris, în urmă cu 24 de ani.