Home Actualitate A fost demarat programul "Rabla Clasic 2...
Actualitate

A fost demarat programul "Rabla Clasic 2016" pentru persoane fizice

Programul de înnoire a Parcului auto Național "Rabla Clasic 2016" pentru persoane fizice a debutat marți, urmând ca până la finalul lunii iunie să fie demarat și programul "Rabla Plus", anunță Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

A fost demarat programul "Rabla Clasic 2016" pentru persoane fizice
A fost demarat programul "Rabla Clasic 2016" pentru persoane fizice · Foto: Business Magazin

 Programul “Rabla 2016” pentru persoane fizice a debutat, marți, Comitetul de avizare al Administrației Fondului pentru Mediu aprobând 105 dosare depuse de producători și dealeri. Anul acesta, programul cuprinde două componente: “Rabla Clasic”, prin care românii pot beneficia de o primă de casare pentru achiziția unui autovehicul nou câtă vreme îl casează pe cel vechi, și “Rabla Plus”, care va debuta până la sfârșitul lunii iunie, prin care este stimulată achiziția unui autovehicul nou pur electric sau nou electric hibrid, fără obligativitatea casării celui vechi, anunță Ministerul Mediului.

“Este adevărat că am demarat acest program mai târziu decât în alți ani, însă am venit cu o viziune complet nouă asupra acestuia, în al 12-a an de funcționare. Prin introducerea componentei “Rabla Plus”, care va demara pentru cetățeni tot luna aceasta, avem acum într-adevăr un program care poate să își atingă obiectivul principal: reducerea poluării și îmbunătățirea calității aerului pentru toți românii. Îmi doresc ca, de anul acesta, să vedem din ce în ce mai multe mașini electrice pe străzile și în marile orașe din România”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristina Pașca Palmer.

Pentru programul “Rabla Clasic”, prima de casare este de 6.500 de lei, cu posibilitatea accesării suplimentare a două eco-bonusuri, în timp ce pentru “Rabla Plus” românii au la dispoziție un eco-tichet de 5.000 de lei pentru achiziționarea unui autovehicul electric-hibrid sau un eco-tichet de 20.000 de lei pentru mașinile noi 100% electrice.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună