A fi sau a nu fi in UE

Ce n-au reusit americanii in Irak – incercand prin toate mijloacele – au reusit europenii in Turcia – fara sa miste un deget, observa revista franceza L’Express. Situatia din interiorul Uniunii Europene nu poate bucura pe cineva. Economiile statelor membre (mai putin ale celor zece nou venite) sunt in impas, populatia – intr-un continuu proces de imbatranire, iar clasa politica a gasit mult prea usor un tap ispasitor – Bruxelles-ul – pentru toate relele din interiorul Uniunii.

In ciuda acestor evidente, membrii aspiranti continua sa fie euforici cu privire la aderare. Cel mai recent exemplu: Turcia. De la recunoasterea statutului Turciei drept tara candidata la structurile UE, in 1999, tara a intrat intr-o faza de democratizare si modernizare sustinute. In numele drapelului instelat pe fond albastru, scrie L’Express, turcii au inceput sa lupte pentru apararea libertatilor de tot felul, pentru inlaturarea unui sistem politic a carui coruptie era de notorietate, si pentru accelerarea ritmului economiei pana atunci anemice.

Cu toate acestea, Europa este impartita cand vine vorba de aderarea Turciei. Puternic impotriva sunt tari ca Austria, Franta (unde referendumul din mai a fost mai mult decat graitor), Germania, Tarile de Jos, Danemarca. In schimb, Marea Britanie, Portugalia, Spania, Italia, Suedia si statele din Europa Centrala privesc cu ochi buni aderarea Turciei in structurile UE.

Primul pas a fost facut. Pe 3 octombrie a fost declarata oficial inceperea negocierilor de aderare a Turciei si Croatiei la UE. Insa pana la a deveni membri cu acte in regula, mai au un drum lung (exemplul Romaniei si al Bulgariei e graitor). Intre timp, Turcia va trebui sa lupte pentru inlaturarea unui sistem birocratic sufocant, pentru temperarea spiritelor ultra-nationaliste si, nu in ultimul rand,pentru a-si pune la punct legile cu privire la comert: targuiala, fenomen traditional, nu rimeaza cu strictetea impusa de Uniunea Europeana.