Home Actualitate A doua sesiune a Programului Rabla pentr...
Actualitate

A doua sesiune a Programului Rabla pentru persoane fizice începe mâine

A doua sesiune a Programului Rabla 2012 pentru persoanele fizice începe miercuri, bugetul alocat de Administrația Fondului pentru Mediu fiind de 57 de milioane de lei, care permite scoaterea din uz a 15.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani, au anunțat reprezentanții Ministerului Mediului.

Cele 15.000 de tichete vor fi repartizate începând de miercuri către colectori, iar persoanele fizice care dețin mașini mai vechi de zece ani se pot dresa firmelor colectoare, începând cu aceeași dată, în vederea casării acestor autoturisme, se arată în comunicatul Ministerului Mediului și Pădurilor remis, marți, agenției MEDIAFAX. Reprezentanții ministerului au precizat că sesiunea pentru persoanele juridice se află în etapa de depunere a dosarelor, care se desfășoară în perioada 23aprilie – 31 august. Ca și în 2010 și 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 de lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală. De asemenea, pentru achiziționarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult trei tichete valorice.

Mai multe pe mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună