A căzut drobul de sare: Bernanke oprește tiparnița de bani
Semnalul clar dat de Rezerva Federală că va pune capăt în curând actualului program de relaxare monetară Q3 a declanșat, în mod previzibil, o nouă fugă a investitorilor de portofoliu, în special din piețele emergente, unde prețurile acțiunilor, cererea de obligațiuni și monedele naționale au căzut brusc (leul a ajuns de miercuri până joi de la 4,49 la 4,53 lei/euro).
Pe ansamblu, piețele globale de acțiuni au avut de miercuri până joi cea mai mare scădere din ultimul an (1,9%), indicele MSCI al piețelor emergente de acțiuni a pierdut peste 3,3%, iar cotația aurului a scăzut sub pragul de 1.300 dolari/uncie pentru prima dată în doi ani și jumătate.
Șeful Fed, Ben Bernanke, a anunțat că programul de cumpărări de obligațiuni în valoare de 85 mld. euro lunar va fi redus treptat în valoare în cursul acestui an și se va încheia atunci când rata șomajului în SUA va scădea la 7%, moment așteptat de Fed pentru jumătatea anului viitor.
Bernanke a precizat că ritmul cu care vor fi reduse cumpărările de titluri va depinde de redresarea economiei americane, astfel încât dacă aceasta se va încetini sau se va opri, atunci planurile actuale de renunțare la Q3 vor putea fi înghețate.