A apărut un nou tip de casă, perfectă pentru vremurile în care trăim. Cum arată și cât costă aceste locuințe - GALERIE FOTO
Nomad este cel care își ia casa în spate și se așază mereu în alt loc. Nomazi sunt și cei care au descoperit Nomad Nautic și fac exact asta: își iau, aproape la propriu, casa în spate și o ancorează…
Nomad este cel care își ia casa în spate și se așază mereu în alt loc. Nomazi sunt și cei care au descoperit Nomad Nautic și fac exact asta: își iau, aproape la propriu, casa în spate și o ancorează oriunde vor, pentru că lumea de astăzi e mai puțin despre statornicie și mai mult despre aventură și călătorie.
„Povestea Nomad a început la sfârșitul anului 2020, în plină criză. Suntem un start-up în domeniul construcțiilor modulare. Fie că vorbim despre module single de 18 metri pătrați (modelul Nomad 6) sau de 36 de metri pătrați (modelul Nomad 12), care sunt produsele noastre standard, sau de construcții modulare, putem realiza orice proiecte unde modulele se așază ca în piesele de Lego”, explică Vlad Dobrinescu, reprezentant de vânzări al companiei.
Nomad Container are doi fondatori, un arhitect cu background în amenajări de spații de birouri și un specialist în finanțe, responsabil de organizarea și scalarea businessului. Ideea unei asemenea afaceri le-a venit călătorind și urmărind trendul în construcții în Europa și Statele Unite ale Americii, unde construcțiile modulare și prefabricate sunt deja o alternativă tot mai folosită, comparativ cu construcțiile clasice de tip „brick and mortar”.
Sunt câteva avantaje care fac aceste construcțiile inedite să fie atractive, iar printre ele se numără timpul scurt de execuție, materialele din care sunt realizate – reciclabile aproape 100% -, posibilitatea de a adăuga module în funcție de nevoile funcționale ale utilizatorului și de spațiu dar, mai presus de toate, posibilitatea de a le reloca având costuri minime.

În funcție de finisajele alese, modelele Nomad vin în trei variante diferite de preț, care încep de la 600 de euro pe metru pătrat. Modulele pot fi personalizate atât la interior, ca amenajare a spațiului – cu baie sau chicinetă -, cât și la exterior – cu diferite tipuri de fațade, cu terasă sau pergolă.

„De aici și numele «Nomad». Este un mare avantaj față de construcțiile clasice. Dacă, să spunem, casa ta nu mai corespunde nevoilor de locuit, ai nevoie de mai mult spațiu sau vrei să te muți în alt oraș, ai două variante: să vinzi sau să închiriezi. În cazul construcțiilor Nomad, poți să-ți relochezi casa unde ai nevoie de ea sau o poți mări cu module suplimentare.”
În funcție de finisajele alese, modelele Nomad vin în trei variante diferite de preț, care încep de la 600 de euro pe metru pătrat. Modulele pot fi personalizate atât la interior, ca amenajare a spațiului – cu baie sau chicinetă – cât și la exterior – cu diferite tipuri de fațade, cu terasă sau pergolă. Totul se livrează la cheie.
„În România, principala întrebare este legată de preț, însă clienții devin tot mai pretențioși și își doresc finisaje medii spre premium, funcționalitate, design cât mai spectaculos, pachete off-grid, module livrate la cheie fără bătăi de cap”, mai spune Vlad Dobrinescu.
Ce merită știut este că modulele Nomad Container sunt construite de la zero într-o fabrică din București. Clienții pot vedea modelele în toate fazele de producție, iar deocamdată, principalii cumpărători sunt din România. Cei doi fondatori vor însă să atragă parteneri prin care să se poată extinde și în afara țării, remarcând că există un interes din ce în ce mai mare pentru astfel de construcții în țările nordice, în Olanda sau Marea Britanie.
„În România, piața construcțiilor modulare este încă la început, realizăm asta din interacțiunea cu clienții noștri, cu care trecem prin toate detaliile de proiectare și execuție, de la structurile metalice tip container, la izolații, coeficient energetic, finisaje. Prima întrebare este «Rezistă?». Structurile metalice sunt folosite în construcția clădirilor de birouri în Statele Unite ale Americii din anii 1900. Empire State Building a fost construită pe structură metalică în 1930. Iar forma structurilor de tip container le oferă o rezistență sporită, mai ales la cutremure.”

Fondatorii Nomad Container au pus la bătaie o investiție inițială de 50.000 de euro pentru a crea primele prototipuri, banii fiind direcționați în principal către producție, marketing și creșterea echipei, formată din proiectanți, arhitecți, oameni responsabili de execuție.
„În prima etapă, ne-am focusat pe organizarea și standardizarea procesului de producție, vânzare, transport și implementare. În 2021, valoarea contractelor executate depășește 250.000 de euro și anticipăm o cifră de afaceri de jumătate de milion de euro până la sfârșitul anului.”
Cum Nomad Container are tot mai multe cereri pentru proiecte modulare off-grid care pot fi amplasate în orice zonă, echipa din spate lucrează la un pachet opțional off-grid care asigură independența modulelor de conectarea la rețeaua de utilități. Pachetul va include panouri fotovoltaice cu sistem de baterii, panouri solare, fosă septică ecologică și puț forat pentru apă curentă. Al doilea pachet opțional pe care îl au în plan este un sistem de casă inteligentă, prin care pot fi controlate dintr-o aplicație instalată pe telefon temperatura, luminozitatea și tot ce ține de electrică în module.
„Construcțiile modulare sunt foarte versatile, iar proiectele pe care le putem realiza variază de la case de vacanță, garden office, spații de cazare tip bungalow, până la birouri și case de locuit permanente din mai multe module.”
Tocmai de aceea, și clienții vin dintr-o paletă vastă. Sunt persoane fizice care își doresc în principal case de vacanță practice, la cheie, cu suprafețe sub 50 de metri pătrați, funcționale și ușor de întreținut, care să elimine grija echipei de construcții, a finisajelor și a alergăturii. Sunt însă și companii, care au plasat în general comenzi pentru unități de cazare tip bungalow.
„Avem însă în lucru și un proiect de restaurant din containere modulare și o școală. Odată cu măsurile restrictive din timpul pandemiei și cu posibilitatea de a lucra mai mult de acasă, am avut și cereri de module care pot fi amplasate în grădina locuințelor și utilizate ca spațiu de birou, sală de gimnastică sau zonă pentru oaspeți.”
Cei doi fondatori ai Nomad Container au ezitat să pornească acest proiect în plină pandemie, însă au riscat, iar pandemia s-a dovedit a fi un context bun pentru businessul lor. Criza a accelerat dorința oamenilor de spații suplimentare pentru lucrul de acasă, pentru case de vacanță sau proiecte de turism. Mulți oameni care aveau terenuri goale, pe care încă nu-și construiseră o casă tradițională, au profitat și le-au populat cu module Nomad, așa că de nomazi lumea este tot mai plină.

Opt idei de afaceri de la zero
Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât și vechile generații de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susținut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiți mai jos o selecție de businessuri pornite de la zero și mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Astrid Deco – business de gravură și pictură (Brașov)
Fondatoare: Astrid Bâță
Investiție inițială: câteva mii de lei
Cifră de afaceri în 2020: 13.000 de euro
Prezență: la evenimente

Elefantino – brand de detergenți (Brașov)
Fondator: Sorin Zaharie
Investiții: 30.000 de euro
Cifră de afaceri în 2020: 570.000 de euro
Prezență: afaceri în HoReCa din Brașov

Frizzante Ride – biciclete cu prosecco (București)
Fondatori: Irina și Bogdan Popa
Investiție inițială: 15.000 de euro
Cifră de afaceri în 2019: circa 50.000 de euro
Prezență: la evenimente din toată țara

In a box – pachete cu produse fabricate în România (București)
Fondatoare: Florina Natu
Investiție inițială: 2.500 de euro
Cifră de afaceri în 2020: 230.000 de lei (circa 46.000 de euro)
Prezență: online

Leomi Chocolate – producător de ciocolată artizanală (Iași)
Fondatoare: Benedicta Drobotă
Investiții: 150.000 de euro
Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 30.000 de euro
Prezență: online

ABO Creations – realizare de ilustrații (București)
Fondatoare: Bianca Abăcioaei
Cifră de afaceri în 2020: 5.000 de euro
Prezență: online, pe rețelele de socializare

Craft Laser – atelier de suveniruri din lemn (Oradea)
Fondatoare: Andreea Maier
Investiție inițială: peste 20.000 de euro
Cifră de afaceri în 2020: 126.000 de lei (circa 25.000 de euro)
Prezență: în zonele turistice din România

Mauverien – brand de modă (Tulcea)
Fondatoare: Claudia Marian
Investiție inițială: 46.000 de euro
Cifră de afaceri în 2020: 12.500 de euro
Prezență: online, pe site-ul propriu, și pe platformele Fashion Days, AlbAlb, Etaj, Dichisar.
ZF, Banca Transilvania și Vodafone au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiție, curaj și determinare. Poveștile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF și pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi și firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariați, companii cu afaceri anuale de
70-80 mld. euro.
Intrați pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero și descoperiți universul de companii create de micii antreprenori.
