95 de minute de suspans și hohote de râs
Allegro, ma non troppo este o comedie care ține în priză spectatorii pe toată durata piesei, adică o oră și 30 de minute, fără pauză. Spectacolul se poate dovedi o variantă inspirată de a petrece o seară reușită, pentru că provoacă hohote de râs; cel puțin acesta a fost cazul meu.
Subiectul implică tema adulterului, iar pe scenă se regăsesc personaje mereu actuale – un milionar, soția acestuia, dar și amanții fiecăruia – precum și eroi pitorești – un samsar sau o slujnică. Dialogurile sunt alerte, scenariul propune întorsături ale firului acțiunii, decorurile sunt potrivite epocii interbelice, iar umorul se regăsește deopotrivă în formele clasice – de limbaj, de caracter și de situații. Deși cunoscut în prezent mai cu seamă ca poet, Ion Minulescu (1881-1944) se dovedește în calitatea sa de autor dramatic la fel de actual ca și în timpul vieții sale, când piesele semnate de el înregistrau succese pe scenele teatrelor de la acea vreme.
Titu Micșoreanu, milionar îmbogățit pe cont propriu, dorește să primească recunoaștere și ca autor dramatic, fără a avea minime cunoștințe de literatură sau talent scritoricesc. Motiv pentru care Micșoreanu „colaborează“, încercând să-și impună voluntar ideile, așa cum este obișnuit, cu un autor de piese de teatru, cu Ion Marian, la recomandarea soției sale, Cocuța Micșoreanu, interpretată de Costina Ciuciulică.
Intervențiile domnului Cuțui, samsar, și ale servitoarei Florica adaugă sare și piper în desfășurarea acțiunii, altminteri condimentată cu umor la tot pasul.
Actorul Marius Rizea, care îl interpretează pe milionar, a mai jucat în stagiunea care se încheie în această săptămână în spectacolele Micul Infern, Scrisoarea, Un duel și Vizita bătrânei doamne. Gavril Pătru, care însuflețește în Allegro, ma non troppo autorul dramatic, a jucat în această stagiune în alte opt piese, între care Bârfe, zvonuri și minciuni, Două loturi și Furtuna, în vreme ce diva spectacolului actual, interpretată de Costina Ciuciulică, mai joacă în alte patru piese, între care Dineu cu proști, Revizorul și Toți fiii mei.
Allegro, ma non troppo este pus în scenă de regizorul Răzvan Popa, acesta fiind al 16-lea spectacol pe care îl coordonează în cariera sa, care cuprinde și roluri de teatru și de film.Potrivită pentru o seară de destindere, piesa promite să vă descrețească frunțile și să mențină treaz interesul spectatorului până la ultima replică.