Home Actualitate 90% din populația unei provincii din Chi...
Actualitate

90% din populația unei provincii din China, infectată COVID

90% din populația provinciei Henan din China a fost infectată COVID, au anunțat autoritățile regionale, potrivit BBC. Asta înseamnă că peste 88 de milioane de oameni au fost infectați. Aproape 90% dintre locuitorii din Henan, a treia cea mai populată…

90% din populația unei provincii din China, infectată COVID
90% din populația unei provincii din China, infectată COVID · Foto: Business Magazin

90% din populația provinciei Henan din China a fost infectată COVID, au anunțat autoritățile regionale, potrivit BBC. Asta înseamnă că peste 88 de milioane de oameni au fost infectați.

Aproape 90% dintre locuitorii din Henan, a treia cea mai populată provincie din China, au fost infectați cu COVID, spun oficialii locali din domeniul sănătății.

Kan Quancheng a dezvăluit cifra, 88,5 milioane de persoane infectate, la o conferință de presă. Oficialul nu a precizat când au fost înregistrate infectările, dar specialiștii spun că, probabil, cele mai multe au fost în ultimele săptămâni.

El a mai spus că vizitele la clinicile din provincia Henan au atins punctul culminant pe 19 decembrie „după care a fost o tendință descendentă continuă”.

Cifrele provinciale Henan sunt în contrast puternic cu cifrele COVID oferite de guvernul central. Potrivit datelor oficiale, doar 120.000 de persoane din țara cu 1,4 miliarde de locuitori au fost infectate și 30 au murit de la schimbarea politicii privind COVID.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună