Home Actualitate 79 milioane de lei profit net pentru Alr...
Actualitate

79 milioane de lei profit net pentru Alro în primele nouă luni din 2012

Alro SA (BVB: ALR), cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală și de Est, a înregistrat un profit net de 78,8 milioane de lei, în primele nouă luni ale acestui an, în scădere cu 143,6 milioane de lei față de nouă luni 2011, și o cifră de afaceri de 1,58 miliarde de lei, în ușoară scădere, de la 1,7 miliarde de lei, la finalul primelor nouă luni ale anului trecut, în conformitate cu s…

79 milioane de lei profit net pentru Alro în primele nouă luni din 2012
79 milioane de lei profit net pentru Alro în primele nouă luni din 2012 · Foto: Business Magazin

“Rezultatele financiare pentru primele nouă luni au fost afectate de deteriorarea pieței internaționale a aluminiului, ceea ce a condus la scăderea comenzilor și a prețurilor”, a declarat Marian Năstase, vice președinte al consiliului de administrație al Alro. “În acest context dificil, Alro și-a implementat, în continuare, strategia pe termen lung, axându-se pe produsele cu valoare adăugată mare și adaptându-și producția la situația actuală a pieței. De asemenea, am continuat programul de investiții, pentru a îmbunătăți portofoliul de produse și calitatea acestora.”

Prețul aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra (LME) a debutat anul acesta în scădere, ajungând la la 1.800 USD/tonă, în comparație cu minima de 2.200 USD/tonă, din aceeași perioadă din 2011. În primele nouă luni ale lui 2012, prețul maxim pe tona de aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra a fost cu 500 de dolari mai mic în comparație cu aceeași perioadă din 2011.
Rezultatele financiare ale companiei au fost afectate și de scăderea cantității de electricitate livrată de principalul furnizor. Ca urmare, pentru o perioadă din prima jumatate a anului 2012, Alro a cumpărat o cantitate semnificativă de energie de pe PZU și de pe Piața de Echilibrare, ceea ce implică, în general, costuri mai mari.

De asemenea, Alro s-a confruntat cu declararea insolvenței din partea principalului său furnizor de energie, Hidroelectrica. în acest context cele două părți au negociat clauzele contractuale și au ajuns la un acord pentru 3 TWh/an de energie verde, până în 2018, utilizând o nouă formulă de preț.În primele nouă luni ale lui 2012, Alro a continuat programul de investiții pentru îmbunătățirea calității și gamei de produse, crescând competitivitatea combinatului. Compania a avut un buget de 17,2 milioane de lei pentru investiții, în primele nouă luni ale acestui an.

În ciuda contextului economic dificil, Compania și-a păstrat numărul de angajați, la 2.513, în primele nouă luni din 2012, în comparație cu 2.510, în perioada similară din 2011.
Principalele piețe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania și România). Compania are exporturi în Statele Unite și Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aerospațială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metals Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună