Home Actualitate 300 de lei, bugetul alocat pentru cadour...
Actualitate

300 de lei, bugetul alocat pentru cadourile de Moș Nicolae de cei mai mulți români

Conform datelor celui mai recent studiu de piață realizat de Mednet Marketing Research Center, 88,4% dintre persoanele din mediul urban intenționează să cumpere cadouri pentru cei dragi de Moș Nicolae.

300 de lei, bugetul alocat pentru cadourile de Moș Nicolae de cei mai mulți români
300 de lei, bugetul alocat pentru cadourile de Moș Nicolae de cei mai mulți români · Foto: Business Magazin

Urmând trendul de anul trecut, intenția de a face surprize de Moș Nicolae este mai ridicată în orașele mici (93,8%) comparativ cu orașele mari (peste 100.000 locuitori), unde 88,0% dintre respondenți au de gând să ofere cadouri.

Comparativ cu anul trecut, în cazul orașelor mari, care au peste 100.000 locuitori,  procentul celor care intenționează să cumpere cadouri cu această ocazie este constant.

Cele mai întâlnite cadouri rămân și anul acesta dulciurile (72,1%) și jucăriile (49,2%). Cadourile sunt însă dintre cele mai diverse, începând cu cele mai banale și mai puțin costisitoare (dulciuri, jucării, articole vestimentare, fructe etc.) și ajungând la unele mai sofisticate și mai scumpe (electrice / electronice / electrocasnice, smartphone / tabletă, excursii / călătorii etc.)

Bugetul pe care respondenții din mediul urban intenționează să îl aloce achiziționării cadourilor pentru ziua de Moș Nicolae va fi, în medie, de 318 lei, în ușoară creștere față de cel de anul trecut (305 lei).

De altfel, cei mai mulți intenționează să cheltuie cu această ocazie între 100 și 250 lei (43,8%).

Mai mult de atât, și în orașele mari cu peste 100.000 de locuitori suma medie alocată pentru cumpărăturile de Moș Nicolae își continuă trendul ascendent și ajunge la 321 lei.

Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național urban (orașe mici – sub 30.000 locuitori, orașe mijlocii – 30.000-100.000 locuitori, orașe mari – peste 100.000 locuitori) în perioada 23 – 28 noiembrie 2016.

Au fost intervievate prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing) 800 de persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,46%.

Mednet Marketing Research Center activează în domeniul cercetării de piață din anul 2000 și este membru al ESOMAR (The World Association for Research Professionals) și SORMA (Societatea Română de Marketing și Cercetarea Opiniei Publice).

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună