30% dintre românia au apelat cel puțin o dată la serviciile unui psiholog
ISRA Center Marketing Research a realizat un studiu de piață de tip Omnibus prin care și-a propus să investigheze frecvența și motivele pentru care românii din mediul urban mediu si mare apelează la serviciile unui psiholog. Aproximativ 3 din 10…
ISRA Center Marketing Research a realizat un studiu de piață de tip Omnibus prin care și-a propus să investigheze frecvența și motivele pentru care românii din mediul urban mediu si mare apelează la serviciile unui psiholog.
Aproximativ 3 din 10 români din mediul urban mediu și mare afirmă că au apelat cel puțin o dată la serviciile unui psiholog, procentul lor fiind semnificativ mai mare în rândul bărbaților (32%) comparativ cu cel al femeilor (22%). Motivațiile care generează nevoia de a apela la un psiholog sunt diferite pentru cele două sexe. Procentul mai mare de bărbați se datorează faptului că cei mai mulți dintre bărbați se adresează psihologului din motive mai degrabă practice cum ar fi obținerea avizului psihologic pentru angajare sau medicina muncii (43% comparativ cu 22% în rândul femeilor), dar și pentru întocmirea dosarului pentru permisul de conducere (12% comparativ cu 6% în rândul femeilor).
Dintre românii care au fost cel puțin o dată la psiholog, doar 15% apelează în continuare la astfel de servicii, majoritatea în mod ocazional, atunci când simt nevoia. Dintre cei care în prezent nu apelează la serviciile unui psiholog, indiferent dacă au avut sau nu o astfel de experiență în trecut, 22% spun insă că intenționează să facă acest lucru în viitor.
Cu toate că este mai degrabă o practică restrânsă, mai bine de 8 din 10 români din mediul urban mediu și mare se declară deschiși în a apela la un psiholog, o parte dintre ei doar în situații grave sau foarte grave (34%), în timp ce aproximativ jumătate ar apela ori de câte ori ar simți nevoia.
În contrast cu bărbații, femeile se adresează psihologului mai degrabă în alte tipuri de situații decât cele menționate mai sus. 24% dintre femei au apelat cel puțin o dată la serviciile unui psiholog pentru că s-au confruntat cu probleme personale (comparativ cu 14% dintre bărbați), 17% pentru că au considerat că este util pentru dezvoltarea lor personală (comparativ cu doar 8% dintre bărbați), în timp ce 14% au apelat la astfel de servicii pentru a-și înțelege mai bine comportamentul și reacțiile (comparativ cu doar 6% dintre bărbați).
Aproximativ jumătate dintre românii din mediul urban mediu și mare consideră că este important ca atât în învățământul preuniversitar și universitar, cât și la locul de muncă, să existe posibilitatea de a beneficia de serviciile unui psiholog. Pe de altă parte, prezența psihologului în spitale, cu scopul de a consilia și sprijini pacienții, este considerată ca fiind importantă de mai bine de 8 din 10 români din mediul urban mediu și mare. Așa cum era de așteptat, în favoarea accesului la psiholog se poziționează mai degrabă femeile decât bărbații.
Studiul a fost realizat in perioada 23.06.2015 – 10.07.2015 pe un esantion de 1.016 respondenti, reprezentativ pentru populatia din zona urbana (orase peste 50.000 de locuitori), cu varsta intre 18 si 64 de ani. Marja de eroare este de ±3.1% la un nivel de probabilitate de 95%. Datele au fost culese prin intermediul unui studiu cantitativ de tip Omnibus, prin metoda interviurilor telefonice.