28 de angajați ai unei fabrici de piese auto au ajuns la spital
Un număr de 28 de angajați ai unei fabrici de piese auto din localitatea brașoveană Prejmer au ajuns la spital, vineri dimineață, după ce au acuzat stări de amețeală, cel mai probabil fiind vorba de intoxicație cu monoxid de carbon, la fața locului fiind trimise zece ambulanțe și șase echipaje SMURD.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja, a declarat că incidentul a fost anunțat la Serviciul de urgență 112 vineri, în jurul orei 7.00, când un număr de 28 de angajați ai fabricii de piese auto Autoliv din localitatea brașoveană Prejmer au început să aibă stări de amețeală, primele date indicând că ar putea fi vorba despre intoxicație cu monoxid de carbon, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La fața locului, au fost trimise zece autosanitare ale Serviciului Județean de Ambulanță și șase echipaje SMURD, într-o primă fază fiind transportate la spital 24 de persoane, iar ulterior alte patru.
“Toți cei aproximativ 250 de angajați care se aflau la ora aceea în hala respectivă au fost evacuați, urmând ca activitatea în fabrică să fie reluată după ce echipele de cercetare ale cauzelor producerii incidentului vor stabili împrejurările în care a avut loc acesta. Toate persoanele care au fost duse la spital sunt conștiente și sunt în afara oricărui pericol, ele acuzănd stări de amețeală ușoară. Deocamdată, nu se cunosc cauzele care au dus la producerea acestui incident”, a declarat Sfreja.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, angajații transportați la spital nu sunt în stare gravă.
La fața locului sunt și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov, în condițiile în care este vorba despre un accident colectiv de muncă.
Fabrica de componente auto Autoliv SRL produce sisteme de siguranță auto și este firma cu cei mai mulți angajați din județul Brașov, repesectiv 5.333 de angajați, și are o cifră de afaceri de peste 2,1 miliarde lei înregistrată în 2013, potrivit Institutului Național de Statistică Brașov.
Compania a fost înființată în 1997 la Brașov și și-a extins aria de desfășurare și în alte localități din țară precum Prejmer, Lugoj, Timișoara, Sfîntu Gheorghe și Reșița.
Compania cu capital suedez se află pe locul 12 în topul celor mai mari exportatori din țară și are în derulare un program de investiții în valoare de 25 milioane de euro pentru dezvoltarea fabricilor deținute în
țară.
În fabricile din România, suedezii produc centuri de siguranță, chingă pentru centurile de siguranță, generatoare de gaz pentru airbag, module de airbag, dar și airbaguri și volane.
Autoliv România produce în principal pentru piețele externe, pentru clienți precum BMW, Volkswagen, Renault, Ford sau Daimler.