24.02.2022, ziua care a schimbat lumea: șocul economic al unui dezastru neprevăzut. Cum s-a ajuns la război. Putea fi evitat?

În zorii zilei de la 24.02.2022, Rusia a invadat Ucraina, călcând cu șinele tancurilor 77 de ani de pace în Europa. Pentru generații întregi europeni, crescuți în religia libertății de exprimare și cultul drepturilor omului, agresiunea militarizată a Rusiei este șocantă. Într-o lume digitalizată până aproape de amnezia emoțională, după doi ani de pandemie izolatoare, șuieratul bombelor a trezit o coeziune aproape fără precedent, la nivel global. La momentul redactării acestui material, 2 martie, drama umană din Ucraina este în plină desfășurare. Rusia este economic în genunchi. Orice plan ar fi avut în minte Putin, rușii, poporul căruia îi promite de un sfert de secol prosperitate prin trimiteri la o glorie apusă, sunt și vor fi mai săraci ca niciodată. De partea cealaltă, Ucraina este în tranșee, chiar la granița României.

Restul lumii își reface strategiile și în calculează pierderile. Rezultatele le vom afla în ani.

Acesta este doar începutul.

Invadarea Ucrainei de către armata rusă, conflictul deschis dintre cele mai multe state occidentale cu Rusia, interdependențele economice, dar și animozitățile, criza de leadership și prăpăstiile chiar din interiorul NATO și al UE par să fie planul de durată al unei minți răbdătoare, oportuniste și care știe ce vrea.

Dictatorul de la Kremlin știe exact ce vrea în estul Europei. Problema este că Vestul a fost nehotărât. Așa explică Timothy Garton Ash, comentator la The Guardian, cum s-a ajuns ca Vladimir Putin, fost spion, fost șef al serviciilor ruse de spionaj și conducător într-un fel sau altul al Rusiei de aproape un sfert de secol, să fie el cel care a fost mult timp cu un pas sau mai mulți, înaintea UE și Americii.

Cine și-ar fi închipuit, privind pozele de acum 10-20 de ani cu Angela Merkel, cancelar al Germaniei, întâlnindu-se bucuroasă, zâmbind, îmbrățișându-se cu colegul ei rus, Putin, că o Rusie hrănită cu banii germanilor va ataca Ucraina și va forța chiar Berlinul ca pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial să-și dorească o armată mai puternică. Indicii că poate veni un război au existat. Putin este bătrân, are aproape 70 de ani. Prin referendumul constituțional din 2020 și-a deschis calea spre a domni până în 2036, deci nu are planuri de a renunța prea curând la putere. Dar dacă vrea să devină țarul Rusiei mari, așa cum spun unele teorii, el trebuie să se grăbească.

Timpul, sănătatea și dușmanii nu stau să aștepte. Semințele războiului cu Ucraina au fost sădite în 2014, iar Occidentul le-a lăsat să rodească. Rusia a alimentat de atunci neliniște și incertitudine în două așa-zise republici separatiste în estul Ucrainei. Două bucați din două județe alăturate. A urmat, inevitabil, anul acesta recunoașterea acestor republici rusofile de către Moscova și acțiunile militare necesare pentru „protejarea” cetățenilor lor, mulți deja cu pașaport rusesc. Apoi, când Rusia a anexat Crimeea în 2014, guvernul de la Kiev a tăiat accesul peninsulei la apă. Peninsula, fără resurse de apă dulce proprii suficiente, era alimentată printr-un canal venit din fluviul Nipru. Ucraina a blocat acest canal, iar în anii care au urmat anexării Crimeea s-a confruntat cu o criză de apă acută. De aceea, câțiva strategi s-au gândit că următoarea acțiune armată a Rusiei în Ucraina va fi pentru a asigura peninsulei acces la apă dulce, obiectiv pe care de altfel armata rusă l-a atins în primele zile ale invaziei.

Într-o scenetă recentă, poate regizată, poate nu, șeful spionajului rusesc a recunoscut bâlbâit și intimidat sub privirile lui Putin că ar fi de acord cu alipirea acelor două republici separatiste la Rusia. Pe atunci invazia nu începuse, dar Washingtonul și apoi unii din aliații săi erau convinși că o intervenție armată rusă de aploare în Ucraina este iminentă. Washingtonul a dat chiar și o dată anume. Invazia n-a întârziat cu mult. De asemenea, în contextul în care Rusia concentra zeci de mii de trupe la granițele cu Ucraina, iar SUA erau sigure că acestea vor intra în țară, Kremlinul lui Putin devenise loc de pelerinaj pentru liderii europeni mari și mici dornici de afirmare.

Atât „prietenul” Viktor Orban, premierul Ungariei și un admirator al politicilor Moscovei, cât și Emmanuel Macron, președintele Franței care se visa liderul Europei, și noul șef al guvernului de la Berlin Olaf Scholz au fost ținuți la respect de către Putin la o masă a discuțiilor lungă de 4 metri. Macron a rămas până în ultima clipă convins că Putin este deschis la concesii și că el, președinte al Franței aflat în campanie electorală, poate fi protectorul liniștii în Europa. Macron a mai vorbit cu Putin. La un forum economic din urmă cu câțiva ani acesta l-a certat prietenește pe francez că investițiile țării sale în Rusia sunt doar ceva mai mari decât cele ale unei companii finlandeze nenumite. Acum Franța aduce trupe în Europa de Est pentru a-și face datoria de membru al NATO și a declarat război economic total Rusiei. Când SUA și Marea Britanie aduceau tehnică militară în Ucraina, deși războiul nu începuse, Germania s-a făcut de râs trimițând doar căști militare. Berlinul a argumentat că în felul acesta a onorat un acord, iar gestul a fost luat rapid în râs. Oficialități ucrainene au cerut apoi și perne de la germani. Acum Scholz vorbește de o politică de naivitate a Occidentului față de Rusia, iar Germania se rupe de istoria postbelică și face planuri pentru investiții masive în armata sa.

♦ Când SUA și Marea Britanie aduceau tehnică militară în Ucraina, deși războiul nu începuse, Germania s-a făcut de râs trimițând doar căști militare. Berlinul a argumentat că în felul acesta a onorat un acord, iar gestul a fost luat rapid în râs. Oficialități ucrainene au cerut apoi și perne de la germani.

♦ Până acum Franța și Germania au făcut investiții masive în economia rusă, iar economia germană, dar și altele, au înghițit nesătule gaze rusești, hrânind cu banii europenilor mașinăria de război a lui Putin.

♦ Companiile germane se lăudau că în 2018, după ce Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina și a organizat mișcarea separatistă din estul acestei țări, investițiile lor pe piața rusă au atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, de peste 3 miliarde de euro, notează The Moscow Times.

♦ 35 din 40 dintre cele mai mari companii franceze listate în cadrul indicelui CAC 40 pe Bursa de la Paris au investiții semnificative în Rusia. Numele cele mai cunoscute sunt Auchan, Renault și TotalEnergies.

♦ Vestul a contribuit la criză prin confuzie și dezacord intern despre obiectivele sale strategice în Europa de Est. Pe scurt, Vestul a pierdut degeaba ani de zile nereușind să se decidă între două modele diferite de ordine pentru Eurasia.

♦ În 2014, în prima criză ucraineană, cancelarul de atunci al Germaniei Angela Merkel a purtat peste 40 de conversații cu Putin și părea să accepte că este ceva în neregulă cu regimul acestuia. „Și-a șters picioarele cu legile internaționale”, declara ea.

Construcția inițială a Uniunii Europene după cel de-al Doilea Război Mondial avea ca scop împiedicarea Germaniei să devină prea puternică, inclusiv la capitolul armată. Până acum Franța și Germania au făcut investiții masive în economia rusă, iar economia germană, dar și altele, au înghițit nesătule gaze rusești, hrânind cu banii europenilor mașinăria de război a lui Putin. Berlinul a reluat un plan mai vechi de a renunța la energia nucleară după dezastrul din Japonia, de la  Fukushima, din 2011, cu gândul că o poate înlocui treptat cu energie din surse regenerabile, sfârșind doar prin a deveni mai dependentă de gazele rusești. În 2011 a fost inaugurată prima conductă a Nord Stream 1, gazoductul rusesc care aduce gaze naturale direct în Germania, ocolind Ucraina și Polonia.

Acestea două din urmă au fost state importante de tranzit pentru conductele cu gaze rusești către Europa de Est și de Nord, dar care aveau relații conflictuale cu Gazprom în privința politicilor tarifare. A urmat Nord Stream 2, deși Polonia și SUA au avertizat de la început că acesta este doar încă un viitor instrument de politică externă de forță și șantaj în mâinile Kremlinului. Washingtonul a argumentat prin faptul că noul gazoduct nu are sens economic deoarece nici măcar primul nu era folosit la capacitate maximă. Germania a continuat, apărându-și proiectul, cu toate că exista și precedentul din 2009, când Gazprom a oprit gazele care veneau în UE prin Ucraina în plină iarnă, lăsând Republica Moldova și Bulgaria să înghețe. Argumentul Berlinului de atunci este că Rusia a fost întotdeauna un partener de încredere pentru Germania.

În 2014, în prima criză ucraineană, cancelarul de atunci al Germaniei, Angela Merkel, a purtat peste 40 de conversații cu Putin și părea să accepte că este ceva în neregulă cu regimul acestuia. „Și-a șters picioarele cu legile internaționale”, declara ea pentru un think-tank australian. Sferele de influență pe care liderul rus le avea în cap păreau extrase dintr-o gândire atavică. A luat ce-a vrut de la Ucraina. Ce va urma? Moldova? Vrea Balcanii? Acțiunile și metodele sale înșelătoare încălcau valorile europene. Merkel era îngrijorată de o conflagrație mai mare. Atunci a fost pentru prima dată când cel mai puternic politician european vorbea atât de deschis despre îngrijorările sale legate de Rusia. Dar până la urmă încrederea în Ostpolitik, politica Germaniei de a îmblânzi estul cu forța sa economică, investițională și comercială, a învins. Companiile germane se lăudau că în 2018, după ce Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina și a organizat mișcarea separatistă din estul acestei țări, investițiile lor pe piața rusă au atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, de peste 3 miliarde de euro, notează The Moscow Times, care citează date ale Camerei de comerț germano-ruse.

The Economist a găsit că volumul investițiilor germane a fost de 3,8 miliarde de dolari în 2018. Statistica arată că acest flux chiar a crescut în 2015, la un an după anexarea Crimeei. Însă în același timp numărul de firme germane care operază în Rusia s-a diminuat de la 6.000 la 4.500. Camera de comerț germano-rusă spune că firmele germane au fost cei mai activi investitori în Rusia după căderea URSS, ajutate să ajungă acolo de cancelarul Gerhard Schroeder. Acesta este prieten atât de bun cu Putin încât a lucrat la Gazprom, monopolul exporturilor de gaze rusești. Înainte de invazie, când Putin concentra trupe la granițele cu Ucraina și Europa se confrunta cu o criză a gazelor, Kremlinul i-a propus lui Schroeder o avansare. Abia după invazie mulți foști lideri politici și de afaceri europeni ținuți în puf de Moscova s-au reteras de acolo. Cele mai multe dintre lanțurile de retail germane sunt prezente în Rusia, dar în contextul crizei financiare în care a căzut economia rusească după anexarea Crimeei și a conflictelor politice dintre Moscova și Occident, unele au început să se retragă. Pe de altă parte, între timp, Rusia a devenit din ce în ce mai atractivă pentru IMM-urile germane, afacerile de familie cu mai puțin de 40 de angajați cunoscute ca Mittelstand.

Un studiu realizat în 2020 de centrul de studii economice ZEW a găsit că pentru aceste Mittelstand dintre toate economiile emergente cea rusească este cea mai atractivă. Ele sunt încântate de forța de muncă de acolo, de condițiile pentru investiții și de costurile mici cu energia. „Avem încredere în Rusia”, a rezumat Deutsche Welle concluzia analizei. Dar nu numai germanii s-au adâncit în tranșee pe piața rusească. 35 din 40 dintre cele mai mari companii franceze listate în cadrul indicelui CAC 40 pe Bursa de la Paris au investiții semnificative în Rusia. Numele cele mai cunoscute sunt Auchan, Renault și TotalEnergies. Circa 700 de subsidiare franceze au operațiuni și peste 200.000 de angajați în Rusia. Spre comparație, 38 din cele 40 de companii listate în indicele bursier german DAX au investiții pe piața rusească. În 2018 Putin chiar l-a certat pe președintele Franței Emmanuel Macron că investițiile sale în economia rusească sunt de doar două ori mai mari decât cele ale unei companii finlandeze. Dar și America se numără printre cei mai mari investitori din Rusia, iar SUA, deși este stat care produce petrol și exportă gaze naturale, importă țiței rusesc. Putin a oferit lumii iluzia păcii, iar mulți lideri europeni și toți liderii de business au acceptat-o. Germania însăși s-a lăsat condusă de mirajul că Nord Stream 2, acum terminat dar nefincțional, o va face cu ajutorul Rusiei poate cel mai mare hub de gaze al Europei, unul cu puterea de a stabili prețurile.

După prima criză ucraineană consumul de gaze rusești al Germaniei a crescut, iar banii astfel obținuți de Rusia s-au dus la bugetul țării și au finanțat invazia. Timothy Garton Ash scria în The Guardian pe 1 februarie, deci înainte de invazie, că obiectivul pe termen lung al lui Putin este perfect clar. Acesta vrea să restaureze cât mai mult posibil statutul de imperiu, de mare putere, al Rusiei. Să redea Rusiei sfera de influență pe care aceasta a pierdut-o odată cu dezintegrarea URSS. Doar tacticile lui sunt greu de anticipat. Din 2008, de când Rusia și-a alipit cu forța două bucăți secesioniste din Georgia, și după episodul Crimeea a fost evident că Putin este pregătit se să folosească de toate mijloacele, de la diplomație și dezinformare la atacuri cibernetice și război cu tancuri, avioane, bombe și soldați, a scris Garton Ash. Iar el nu este strateg, doar jurnalist. Și alții spun că scenariul aplicat în Ucraina a fost scris în Georgia. Polonia s-a simțit mai sigură când fostul președinte Donald Trump i-a promis mai multe trupe americane, o parte din cele staționate în Germania. Acum Polonia este statul est-european care face cele mai mari eforturi să ajute Ucraina. În schimb, Vestul a contribuit la criză prin confuzie și dezacord intern despre obiectivele sale strategice în Europa de est. Pe scurt, Vestul a pierdut degeaba ani de zile nereușind să se decidă între două modele diferite de ordine pentru Eurasia. A luat câte un pic din fiecare, dar n-a aplicat nimic cum trebuie. Este vorba de modelul Helsinki, stabilit în 1975, pentru o Europă a țărilor egale, suverane, independente, democratice, care respectă statul de drept și își rezolvă problemele pașnic. Alternativa este modelul Yalta (din Crimeea!), care face referire la împărțirea Europei în 1945 de către  Stalin, Roosevelt și Churchill.