150.000 de premii la aniversarea de 10 ani a Praktiker în România
Praktiker, unul dintre primii retaileri din domeniul do-it-yourself care au investit pe piața locală, împlinește anul acesta 10 ani de activitate în România. După un deceniu, retailerul german numără 27 de magazine în 23 de orașe din țară, cu o suprafață totală de vânzare de peste 180.000 de mp și peste 50 de milioane de tranzacții comerciale efectuate în rețeaua locală.
Pentru a aniversa momentul, rețeaua desfășoară o campanie prin care toți cumpărătorii care achiziționează produse în valoare de minim 100 lei din magazinele Praktiker, în perioada 6-26 septembrie, au șansa să obțină unul dintre cele 150.000 de premii. Pe taloanele răzuibile primite la casă se pot afla 10 mașini Skoda Citigo, 135 de tablete Samsung, 270 de smartphone-uri, vouchere sau cupoane valorice și alte cadouri surpriză.
“Praktiker România (…) a adoptat o politică de fidelizare și recompensare a clienților”, declară Mirela Ochiană, marketing manager Praktiker România. Ea argumentează acest lucru prin faptul că rețeaua este lider de piață din punct de vedere al notorietății spontane (83,8% în 2011) și asistate (97,3%). “Am încurajat și premiat creativitatea clienților și ideile inedite de do-it-yourself prin campania <Idei de 10>, lansată în aprilie 2012”, adaugă Mirela Ochiană.
În 2002, Praktiker a deschis primul magazin – Praktiker Voluntari. Între 2002 și 2006, rețeaua Praktiker s-a extins pe piața din România, inaugurând 11 spații.2006 și 2008 sunt considerați cei mai dinamici ani, în ceea ce privește extinderea rețelei Praktiker pe piața autohtonă. Atât în 2006, cât și în 2008 s-au deschis câte cinci noi magazine în țară. La sfârșitul anului 2008, Praktiker România avea 25 de magazine, în 21 de orașe diferite.
Rețeaua comercializează peste 40.000 de produse necesare amenajării casei și grădinii. Piața de profil este puternic concurențială iar liderul este în acest moment Dedeman, companie dezvoltată de Dragoș Pavăl. Pe același segment activează și Bricostore, Baumax, Obi, Ambient, Hornbach, Mr. Bricolaje, Leroy Merlin.