100 Tineri manageri de top. Vlad Stănilescu, HEINEKEN România
Director of Digital, Technology & Transformation HEINEKEN România, 36 de ani Cifră de afaceri (2021): 1,37 mld. lei Profit net: 118 mil. lei Număr de angajați: 1.116 Vlad Stănilescu are o experiență de peste 10 ani în transformare digitală, la…
Director of Digital, Technology & Transformation HEINEKEN România, 36 de ani
Cifră de afaceri (2021): 1,37 mld. lei
Profit net: 118 mil. lei
Număr de angajați: 1.116
Vlad Stănilescu are o experiență de peste 10 ani în transformare digitală, la care se adaugă o experiență vastă în managementul produselor, IT/inginerie, operațiuni și gestionarea clienților. La HEINEKEN România, coordonează agenda de transformare digitală, o componentă strategică esențială în evoluția companiei, care își propune să devină cel mai conectat berar.
O viziune pentru viitor:
„Liderii viitorului, în opinia mea, vor trebui să îmbine armonios două seturi de abilități relativ contrastante, însă, în cele din urmă, complementare: abilitățile digitale avansate, folosind la maximum tehnologiile noi, pentru a duce la decizii mai bune, eficiență și eliberarea organizațiilor de povara sarcinilor repetitive sau simple. Astfel, multe organizații își vor putea atinge potențialul, pentru că angajații acestora vor putea să preia sarcini mai strategice sau de cercetare, ducând la un progres accelerat. Și abilitățile profund umane, pentru că oamenii vor avea o importanță din ce în ce mai mare și strategică, rolurile vor deveni mai complexe, iar organizațiile vor avea nevoie de lideri care să poată conduce generația nouă de angajați prin continua transformare în care deja ne aflăm.”