100 Tineri manageri de top. Vlad Neamu, Creative Cloud, Firefly, Adobe
Engineering Manager, Creative Cloud, Firefly, Adobe 37 de ani Este managerul echipei de ingineri software din cadrul organizației Firefly Digital Media din Adobe, care implementează soluții de generare imagini, video și documente, cu inteligență artificială. Scopul său, povestește el, este să…
Engineering Manager, Creative Cloud, Firefly, Adobe
37 de ani
Este managerul echipei de ingineri software din cadrul organizației Firefly Digital Media din Adobe, care implementează soluții de generare imagini, video și documente, cu inteligență artificială. Scopul său, povestește el, este să aducă cele mai noi inovații tehnice din generative AI în produsele Adobe folosite de milioane de utilizatori.
START CU IMPACT
Ai dat-o în bară? Perfect. Povestește-ne.
Am dat-o în bară atunci când am ignorat acel gut feeling pe care îl ai uneori în procesul de recrutare. Simțeam că persoana respectivă nu e potrivită pentru rol – nu neapărat din cauza lipsei de competențe, ci pentru că pur și simplu ceva nu se potrivea. Nu aveam o dovadă clară, doar acea voce interioară care îți spune „nu e omul potrivit”.
Eram sub presiunea timpului, organizația avea nevoie urgentă de un om în acea poziție, și am mers înainte cu decizia. Din păcate, acel „ceva” s-a dovedit a fi real.
Lecția? Cele mai bune decizii apar când emoția (intuiția) și rațiunea (datele) lucrează împreună. Intuiția, mai ales când vine susținută de experiență, este un instrument esențial în leadership. De atunci, am învățat să o ascult cu mai multă încredere — pentru că de cele mai multe ori, acel „nu știu exact de ce, dar simt că nu e bine” are un fundament solid.
AMBIȚIE & ȘI STIL
Ce responsabilități duci azi în spate – și unde vrei să ajungi mâine?
Până în prezent am activat în trei domenii de inginerie software: smart home systems, automotive infotainment systems și generative AI media applications. Am început ca inginer software junior și acum sunt engineering manager. Conduc o echipă de ingineri software în domeniul generative AI, care dezvoltă aplicații ce permit utilizatorilor să genereze imagini, video, audio și designuri (documente), plecând de la o „intenție” descrisă prin intermediul unui text sau al unei imagini.
Organizația din care fac parte, Firefly Digital Media, are în România o echipă extrem de talentată și muncitoare, care a reușit să aducă atât inovație în domeniu (peste 40 de patente), cât și productizarea ideilor în funcționalități GenAI din aplicațiile Adobe, folosite de milioane de utilizatori din întreaga lume (Photoshop, Illustrator, Express, Firefly).
Vreau să îmi continui parcursul profesional pe linia executivă.
CEO sau antreprenor?
Dacă antreprenorul este cel care vine cu ideea, iar CEO-ul cel care o transformă într-o organizație sustenabilă, consider că rolul de CEO mi se potrivește mai bine.
Trei superputeri profesionale.
Empatia, concentrarea și curiozitatea continuă.
ECHILIBRU & INSPIRAȚIE
Job + viață personală = echilibru?
Echilibrul perfect este greu de atins, dar însumat de-a lungul unui an, lucrurile tind să se armonizeze. Ceea ce fac eu proactiv este să planific din timp concediile, mici sau mai mari, iar la nivel de zi cu zi, aloc timp în calendar atât pentru ședințe, cât și pentru deep work, și chiar pentru pauze.
Ce faci când nu lucrezi?
Când sunt acasă, îmi place să petrec timp cu cei dragi, să îmi îngrijesc plantele, să citesc sau să cânt la pian. În afara casei, îmi place să explorez orașul la pas, să descopăr cafenele noi, să petrec timp cu prietenii. Joc baschet o dată pe săptămână, îmi place să merg la munte, fie pentru drumeții, fie pentru camping cu cortul sau plimbări cu motocicleta.