100 TINERI MANAGERI DE TOP - Mariela Bâtlan, BCR
Mariela-Cătălina Bâtlan coordonează o echipă de peste 500 de oameni care reprezintă sectorul de corporate banking din BCR în cadrul rețelei de centre corporate teritoriale și în departamentele centralizate.
Are o carieră de peste 15 ani în domeniul financiar-bancar, pe parcursul căreia a avut șansa să participe la două fuziuni între instituții bancare, ceea ce i-a oferit “o perspectivă îmbogățită asupra modului de a face banking”. După ce a absolvit ASE – REI în 1996, Mariela Bâtlan a lucrat trei ani la Romlease, prima companie de leasing din țară, iar în 1999 a plecat la Bank Austria Creditanstalt, devenită ulterior HVB Bank, care a fuzionat în 2006 cu Banca Țiriac, în pregătirea fuziunii cu UniCredit. A început acolo în divizia Corporate Banking ca manager de relație, avansând treptat în poziția de director. Între 2007 și 2009 este director executiv al diviziei Companii Mari din Bancpost, iar în 2009 preia conducerea Direcției Rețea Corporate și Sector Public din BCR.
Consideră că sectorul bancar din România va parcurge un proces de consolidare, cu redimensionări de instituții, fuziuni sau ieșiri de pe anumite segmente; “cu siguranță însă, concurența și interesul pentru segmentul companiilor mici și mijlocii se vor intensifica”. Dacă ar fi să facă un portret al tânărului manager în 2012, ar spune că “are un obiectiv legat de construcția și transformarea domeniului în care activează, își asigură resursele dintr-o viață personală echilibrată și împlinită, este în permanență dornic să învețe lucruri noi, creativ și inovator”. Unde ar trebui să mai lucreze tânărul manager român? “La partea legată de eficiență, cu accent mult mai puternic pe partea de implementare și finalizare a acțiunilor propuse.” Adaugă însă că tânărul manager român, cu pregătirea și calitățile sale, poate oricând să lucreze oriunde în UE, iar “în măsura în care alege să lucreze în România, e un semnal că dorește să contribuie cu tot talentul și capacitățile sale la dezvoltarea societății românești”.
100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puși anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliștii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formați în multinaționale sau au dobândit experiență clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci și cei care trasează direcțiile economiei.
Cu prilejul evenimentului, BUSINESS Magazin va lansa a șaptea ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.
