Home Lideri 100 TINERI MANAGERI DE TOP - Liviu Dobre...
Lideri

100 TINERI MANAGERI DE TOP - Liviu Dobre, Agricover Credit IFN

Liviu Dobre a pus bazele Agricover Credit IFN, parte din grupul Agricover, iar firma pe care o conduce a înregistrat anul trecut o creștere a valorii creditelor acordate cu peste 54% față de 2010.

A absolvit Facultatea de Contabilitate și Gestiune Economică din cadrul ASE (1999), iar cariera sa a avut un parcurs permanent crescător. În urmă cu patru ani și jumătate a fost angajat în cadrul grupului Agricover, unul dintre cei mai importanți actori ai agribusinessului local, care a înregistrat anul trecut venituri de peste 920 de milioane de lei, în creștere cu 48% față de 2010. Liviu Dobre a pus bazele Agricover Credit IFN, singurul finanțator specializat în agricultură din România. Anterior, el a lucrat vreme de opt ani în cadrul grupului Renault România, fiind inițial șef de proiect. A pus la punct un plan de afaceri – de acele momente se leagă și cele mai mari emoții din cariera sa (“când așteptam aprobarea proiectului”) – iar apoi s-a ocupat de punerea lui în practică. “La maturitatea proiectului am fost director de operațiuni”, povestește Dobre.

Societatea pe care o conduce în prezent a încheiat recent un acord de împrumut cu IFC, membră a Băncii Mondiale, în valoare de 12,5 milioane de euro. Linia de finanțare este disponibilă fermierilor români, producători agricoli persoane juridice sau fizice autorizate, prin credite în euro, pe o durată de până la 36 de luni, cu un avans de 20% și două rate anuale de rambursare. În plus, firma lucrează la lansarea unui nou produs, adresat fermierilor care cultivă suprafețe de peste 100 ha, în prezent clienții firmei fiind cei cu culturi de peste 400 ha.

Estimările pentru anul în curs în ceea ce privește creditele pe care le va acorda societatea se referă la o valoare de 400 de milioane de lei, cu 33% mai mult decât în 2011. Construirea firmei Agricover Credit IFN, “cu ajutorul colegilor”, o consideră cea mai mare reușită din cariera sa, iar despre planurile antreprenoriale spune că preferă să le înfrâneze. “Trebuie găsit un echilibru între viața personală și cea profesională, iar o afacere proprie n-ar mai lăsa niciun pic de timp pentru familie”, crede el.

100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puși anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliștii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formați în multinaționale sau au dobândit experiență clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci și cei care trasează direcțiile economiei.

BUSINESS Magazin vă prezintă a șaptea ediție a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună