100 tineri manageri de top. Claudia Cruceru, Visa: Principala provocare este dată de complexitatea lumii de astăzi
Claudia Cruceru, Business Development Director – România, Bulgaria, Croația, Slovenia, Visa, 38 de ani Cifră de afaceri (venituri nete Visa Inc. la finalul anului financiar 2023): 32,7 mld. dolari Profit net (profit net Visa Inc. la finalul anului financiar 2023):…
Claudia Cruceru, Business Development Director – România, Bulgaria, Croația, Slovenia, Visa, 38 de ani
Cifră de afaceri (venituri nete Visa Inc. la finalul anului financiar 2023): 32,7 mld. dolari
Profit net (profit net Visa Inc. la finalul anului financiar 2023): 17,3 mld. dolari
Număr de angajați (la nivel global): 28.800
„Principala provocare este dată de complexitatea lumii de astăzi. Filtrarea «zgomotului» pentru a ne concentra pe ceea ce contează, atât personal cât și profesional, devine din ce în ce mai dificilă. Eforturile mele sunt îndreptate către ghidarea atenției și resurselor echipei în vederea menținerii acestui echilibru, prin cultivarea unei mentalități concentrate pe obiective, împreună cu o comunicare deschisă.”
Cu 20 de ani de experiență în industria bancară și a plăților, Claudia Cruceru conduce în prezent echipa de dezvoltare a afacerilor Visa în regiunea Europei Centrale și de Est, concentrându-se în special pe România, Croația, Slovenia și Bulgaria. În rolul său, ea coordonează eforturile comerciale ale Visa în regiune, în special în domeniile întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), corporațiilor și plăților transfrontaliere. Înainte de a se alătura companiei Visa, Claudia a făcut parte dintr-un important grup bancar european și a lucrat în diverse țări, precum Austria, Italia și Germania. În ultimii cinci ani, A deținut diverse roluri de management în dezvoltarea de produse și strategia de afaceri în finanțele de consum, produse de retail și plăți în România.