Home Imobiliare 100 Tineri manageri de top. Alexandru At...
Imobiliare

100 Tineri manageri de top. Alexandru Atanasiu, Board Member, Head of Construction Services, Colliers România

Board Member, Head of Construction Services, Colliers România 39 de ani Are o experiență de peste 19 ani în consultanță imobiliară, facility, property și asset management, coordonând echipe multidisciplinare și proiecte tehnice complexe, cu o viziune orientată spre eficiență operațională,…

100 Tineri manageri de top. Alexandru Atanasiu, Board Member, Head of Construction Services, Colliers România
100 Tineri manageri de top. Alexandru Atanasiu, Board Member, Head of Construction Services, Colliers România · Foto: Business Magazin

Board Member, Head of Construction Services, Colliers România

39 de ani

Are o experiență de peste 19 ani în consultanță imobiliară, facility, property și asset management, coordonând echipe multidisciplinare și proiecte tehnice complexe, cu o viziune orientată spre eficiență operațională, calitate sustenabilă și relații solide cu partenerii.

START CU IMPACT

Ai dat-o în bară? Perfect. Povestește-ne.

Poate sunt norocos. Sau poate sistemul pe care îl aplic – acela de a nu sări etape, de a nu emite păreri fără documentare, de a observa și învăța din greșelile altora – m-a ajutat să evit derapaje majore. Am spus „nu” proiectelor în care știam că nu pot aduce valoare reală. Am avut răbdare, chiar și când ritmul din jur părea să o ia înainte. Am ales conștient să nu „ard” etapele, ci să învăț, să aprofundez și să construiesc cu atenție. Dacă a fost o greșeală, a fost, poate, aceea de a nu accelera mai devreme. Dar nu regret, pentru că maturizarea profesională e un proces, nu o cursă.

Greșeală vs. eșec: unde tragi linia?

Greșelile și eșecurile sunt, de fapt, etape naturale în procesul de creștere. Prefer să le privesc ca pe niște oportunități de învățare. Diferența o face modul în care alegi să reacționezi la ele. Când înțelegi sincer ce parte din rezultat îți aparține – și îți asumi – devine mai simplu să extragi lecția. Iar lecția învățată la timp înseamnă progres. Eșecul, în viziunea mea, nu e finalul drumului, ci un semn că trebuie să schimbi abordarea.

AMBIȚIE & STIL

Care e visul tău pe termen lung?

Îmi trăiesc deja visul. Nu m-am văzut niciodată antreprenor în sensul clasic, dar în tot ce fac astăzi, mă comport ca un CEO antreprenorial: cu autonomie, cu responsabilitate, cu grijă față de oameni și cu presiunea sănătoasă a performanței. Conduc un business dinamic în interiorul unei companii mari – iar acest echilibru între viziune și execuție e ceea ce îmi dă energie.

Care e reușita de care ești cel mai mândru?

Cel mai mândru sunt de două echipe construite în Colliers. Prima este echipa de Property Management, alături de care am ajuns lideri de piață pe segmentul de clădiri de birouri. A doua, mai recentă, este echipa de Construction, pe care am construit-o de la zero în 2021.

Trei superputeri profesionale.

Cred că succesul în carieră se sprijină pe motivația intrinsecă, atenția la detalii și dorința sinceră de a lăsa o amprentă pozitivă.

ECHILIBRU & INSPIRAȚIE

Job + viață personală = echilibru?

Îmi doresc să fiu prezent 100% în fiecare dimensiune a vieții mele. Cariera îmi aduce împliniri și bucurii reale – la fel ca viața personală. Pentru mine, echilibrul dintre cele două nu înseamnă separare, ci o fluiditate firească.

Ce faci când nu lucrezi?

Învăț să fiu părinte și mă bucur de acest proces în fiecare zi, fiind tatăl unei fetițe minunate de 3 ani, Gloria. Ori de câte ori vremea ne permite, găsesc bucurie în lucrurile simple: să merg cu motocicleta, să pedalăm împreună – eu, Gloria și soția mea, Alexandra – sau să petrecem timp în natură, în grădina noastră. Învățăm să plantăm și să îngrijim zmeură, căpșuni, roșii… și cine știe ce alte idei ne vor mai mai veni.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună