100 Tineri manageri de top. Alexandra Țițan, Roca Industry
Alexandra Țițan, Director pentru Relația cu Investitorii, Roca Industry 39 de ani Are peste 15 ani experiență în domeniul relațiilor cu investitorii și al analizei financiare. S-a alăturat echipei ROCA Industry în 2022, imediat după listarea companiei la Bursa de Valori București.…
Alexandra Țițan, Director pentru Relația cu Investitorii, Roca Industry
39 de ani
Are peste 15 ani experiență în domeniul relațiilor cu investitorii și al analizei financiare. S-a alăturat echipei ROCA Industry în 2022, imediat după listarea companiei la Bursa de Valori București. În rolul său, conectează managementul cu investitorii, traduce complexitatea în claritate, construiește încredere prin transparență, coordonând și guvernanța corporativă la nivel de grup.
START CU IMPACT
Ai dat-o în bară? Perfect. Povestește-ne.
Nu am simțit niciodată că am „dat-o în bară” în sensul clasic. Am luat decizii conștiente, bazate pe informațiile și valorile pe care le aveam în acel moment, cu intenția clară de a construi sau de a învăța. Nu toate au dus unde speram, dar fiecare pas si fiecare decizie – chiar și cele care păreau ocolite sau poate neinspirate la vremea lor – m-au format.
Greșeală vs. eșec: unde tragi linia?
O greșeală e o alegere care nu a avut rezultatul așteptat, dar din care ai învățat și mergi mai departe. Pentru mine, eșecul apare doar atunci când repeți aceleași greșeli și rămâi blocat în ele. Și cred că, în cele din urmă, eșecul e mai degrabă o chestiune de mindset: felul în care alegi să interpretezi ce ți se întâmplă face diferența între stagnare și creștere.

TRASEU & AMBIȚIE
Ce responsabilități duci azi în spate – și unde vrei să ajungi mâine?
Am început parcursul profesional în 2009, după un master în corporate finance la Universitatea din Amsterdam. M-am întors într-o Românie aflată în criză, dar cu dorința clară de a construi ceva valoros aici, acasă. Primii ani i-am petrecut în sectorul bancar, în analiză financiară și relația cu clienții corporate, pentru ca apoi să trec în zona de fuziuni și achiziții, unde am învățat să privesc companiile strategic, cu accent pe potențialul lor de creștere și creare de valoare.
Astăzi coordonez relația cu investitorii și guvernanța corporativă la ROCA Industry, un holding listat pe piața principală a BVB care reunește companii românești din sectorul materialelor de construcții, cu potențial de extindere regională. Rolul meu este să conectez capitalul cu strategia, să asigur transparența și coerența comunicării și să consolidez un cadru de guvernanță care sprijină dezvoltarea sustenabilă.
CEO sau antreprenor?
Nu am spirit antreprenorial în sensul clasic, dar am capacitatea de a transforma ideile bune în rezultate concrete, de a pune ordine și coerență într-o organizație. Mă văd, pe termen lung, în rolul de CEO, acolo unde pot aduce direcție, claritate și continuitate, alături de o echipă cu care să construim pe termen lung.
Trei superputeri profesionale.
Disciplina decizională, curiozitatea profesională, construirea relațiilor și a echipelor.
ECHILIBRU & INSPIRAȚIE
Job + viață personală = echilibru?
Cred că echilibrul între viața profesională și cea personală nu poate fi măsurat în ore sau în procente, ci în sentimentul de armonie și sensul pe care îl găsești în ambele. Pentru mine, adevărata armonie înseamnă să trăiesc în acord cu valorile mele și să găsesc sens în fiecare pas, indiferent de context.
Ce faci când nu lucrezi?
Mă deconectez prin lucruri aparent simple, dar cu o profundă încărcătură personală. Plimbările cu câinele meu sunt cel mai bun mod de a-mi limpezi gândurile după o zi intensă, de a lua distanță față de ritmul agendei zilnice și de a recâștiga claritatea mentală.